Asumarea răspunderii pe coduri, în linie dreaptă

Asumarea răspunderii pe coduri, în linie dreaptă

Parlamentul a primit azi scrisoarea prin care Guvernul Boc informeză că intenţionează să îşi asume răspunderea pentru Codul Civil şi Codul Penal, procedura fiind astfel declanşată oficial. Birourile Permanente ale celor două Camere urmează să se întâlnească pentru a analiza scrisoarea Executivului şi pentru a decide convocarea plenului reunit, se precizează într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Potrivit procedurilor, Guvernul prezintă pachetul de legi în faţa plenului reunit al celor două Camere. Liberalii au anunţat că intenţionează să depună o moţiune de cenzură. În cazul în care aceasta este respinsă de către Parlament, legile se consideră adoptate.

Guvernul a decis, miercuri, să înceapă procedura de asumare a răspunderii pe proiectele de Coduri penal şi civil, în pofida protestelor societăţii civile.

Tot în această săptămână a intrat în vigoare şi controversata ordonanţă de urgenţă care scuteşte Cabinetul Emil Boc să prezinte studii de impact pentru cele două Coduri. Ordonanţa mai prevede că actele normative vor putea fi completate sau abrogate şi înainte de data intrării în vigoare, după adoptarea de către Parlament.

Coaliţia "Opriţi Codurile" a înaintat azi o scrisoare de protest către Comisia Europeană, semnalând atât aberaţiile cuprinse în ordonanţă, cât şi situaţia codurilor juridice. Reprezentanţii societăţii civile au cerut şi Parlamentului de la Bucureşti să stopeze ordonanţa şi să boicoteze Guvernul, părăsind sala de şedinţe în momentul în care acesta îşi va angaja răspunderea pentru Codul Civil şi Codul Penal.

Ne puteți urmări și pe Google News