Astăzi, ultimul mare tun imobiliar al primarului Oprescu şi al CGMB
- Antoaneta Etves
- 29 ianuarie 2012, 23:51
Nu mai puţin de 105 PUZ-uri vor fi la mâna consilierilor în şedinţa de azi. De pe 1 februarie se modifică Legea Urbanismului, iar edilul şef şi aleşii se grăbesc.
Aleşii generali ar putea vota astăzi, la propunerea edilului şef al Capitalei, Sorin Oprescu, peste o sută de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), amânate de ani întregi. Printre acestea se numără un turn de 100 de metri în intersecţia Răzoare, un turn de 80 de metri pe Calea Şerban Vodă, un bloc de 23 de metri în Piaţa Lahovary, dar şi penetraţia Ciurel, care a fost deja respinsă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de aproximativ 6-7 ori.
Miza este mare
Mai mult, pe ordinea de zi există un PUZ pentru zona de Nord a Capitalei, care propune modificarea normelor de construire pentru aproape o treime din sectorul 1 al Bucureştiului.
Documentaţia propune derogări atât de înălţime, cât şi pe suprafaţa pe care se poate construi. "Ar urma să fie prelungit PUZ-ul Parcului Poligrafiei, prin care se cere construirea pe spaţiu verde, deşi Tribunalul Bucureşti a decis că cererea proprietarilor este neîntemeiată, dar şi prelungirea valabilităţii PUZ-ului Parcul Tineretului din 2005, prin care o suprafaţă considerabilă din parc devine construibilă", a explicat preşedintele "Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan.
Miza este mare: pe 1 februarie va intra în vigoare noua lege care prevede că nu se mai permit derogări cu 20% a densităţii construite, derogarea cu mai mult de 20% printr-un aviz de oportunite semnat de arhitectul- şef, dar şi faptul că nu se mai poate legaliza o construcţie ridicată fără acte.
Oprescu nu vrea bătăi de cap şi procese
Cel care avizează orice se construieşte în Capitală şi care ar trebui să supravegheze ca arhitectura oraşului să nu se degradeze, arhitectul şef al Bucureştiului, Gheorghe Pătraşcu, a explicat că Primăria nu vrea să se ducă în instanţă, adică nu vrea bătăi de cap. Astfel, Pătraşcu a spus explicit, în dezbaterea publică ce a avut loc pe 26 ianuarie: "Primăria nu vrea să-şi asume niciun risc de a fi dată în judecată, aşa cum s-a întâmplat în repetate rânduri, având în vedere că nu s-au creat condiţiile date de legea de a rezolva nişte probleme. Din punct de vedere formal, este puţin exagerat, dar asta este situaţia şi Primăria nu mai are nevoie de alte procese".
Nicuşor Dan: “Primăria îşi recunoaşte neputinţa"
În opinia preşedintelui, prin aceste afirmaţii, Primăria Capitalei îşi recunoaşte astfel neputinţa de a gestiona dezvoltarea urbană "în interesul public şi totală subordonare în faţa intereselor private".
Potrivit unor surse din cadrul Consiliului General, mulţi aleşi PDL au decis să voteze maximum 15 documentaţii de urbanism. "Nu votăm proiectele puse pe ordinea de zi de către primarul general. Sunt ultimele tunuri pe care Municipalitatea vrea să le dea", a declarat, pentru EVZ, un ales general.
Zeci de mii de imobile sau construit fie fără autorizaţie, fie cu mai multe etaje decât prevedeau documentaţiile eliberate atât de primăriile de sector, cât şi de către Municipalitate. După cum recunosc chiar autorităţile locale, multe dintre ele "împodobesc" acum centrele sau zonele protejate ale marilor oraşe. "Ar urma să fie prelungit PUZ-ul Parcului Poligrafiei, prin care se cere construirea pe spaţiu verde, dar şi a PUZ-ului din Parcul Tineretul“ NICUŞOR DAN. preşedintele "Salvaţi Bucureştiul"
PROBLEME LEGISLATIVE
PUZ-uri respinse anapoda Cătălin Antohe
În afară de PUZ-urile, semnalate mai sus ca "strâmbe", pe lista CGMB se află şi PUZ-uri respinse nelegal, în trecut, de către consilieri. Planurile urbanistice zonale au caracter de lege de urbanism, astfel că pentru fiecare PUZ care nu a trecut de votul CGMB trebuie dată o hotărâre de respingere, motivată, a planului, care să poată fi judecată în instanţa de contencios.
"Consiliul local are obligaţia să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentaţia de amenajare a teritoriului sau urbanism", se arată în Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.
Toţi consilierii cu care am stat de vorbă pe această temă ne-au confirmat că nu s-a emis niciodată o hotărâre de respingere a unui PUZ.
Metoda lipsei de cvorum
Alte planuri urbanistice de pe ordinea de zi sunt cele pentru care consilierii au votat ilegal. "În repetate rânduri, colegi de-ai mei au preferat să iasă din sală, iar PUZ-ul a fost respins din lipsă de cvorum" (mai puţin de 28 de consilieri, din totalul de 56), ne-a confirmat, sub rezerva anonimatului, unul dintre consilierii generali. Or, regulamentul CGMB spune că “dacă în sala de şedinţe nu este întrunit cvorumul legal, preşedintele de şedinţă amână votarea până la întrunirea acestuia".
Oficialii consiliului, dar şi stenogramele şedinţelor arată că au fost multe astfel de cazuri în care numărul consilierilor prezenţi a "scăzut" iar hotărârile au fost respinse din cauza absenţei acestora din sală.
"Pe 24 ianuarie am primit o plângere prealabilă, din partea unei firme cu acţionari greci, care ne-a somat să le repunem PUZ-ul în discuţie, acesta fiind respins, în 2010, din cauză că în sală au votat doar 15 dintre consilieri".
PUZ-urile de pe ordinea de zi nu vor mai putea fi aprobate după data de 1 Februarie 2012, deoarece după această dată vor mai putea fi votate doar planurile iniţiate de către autoritatea publică (ziua de 1 februarie este, potrivit OUG 7/2011, "dată de decădere").