In noaptea dintre ani, Claudiu Saftoiu, aflat in Piata Universitatii alaturi de presedintele Traian Basescu, a fost lovit de o "steluta cazatoare".
Directorul Serviciului de Informatii Externe (SIE), Claudiu Saftoiu, a fost ranit la cap de Revelion, de jarul artificiilor lansate in Piata Universitatii. Incidentul s-a petrecut la miezul noptii si a trecut neobservat de lucratorii Serviciului de Protectie si Paza (SPP).
In momentul in care au fost lansate artificiile, Claudiu Saftoiu se afla la numai cativa pasi de scena din piata, dar si de oficialii romani si straini care au urcat pe aceasta pentru a saluta intrarea oficiala a Romaniei in Uniunea Europeana.
Potrivit martorilor, spectacolul a reusit sa starneasca nu doar priviri admirative, ci si reactii de teama din partea oamenilor care se aflau in apropierea cladirii Teatrului National si care s-au trezit ca asupra lor a inceput sa cada o ploaie de jar aprins.
Langa seful SIE se aflau si cativa dintre cunoscutii sai, care au observat ca, in timp ce pe cer explodau artificii, Saftoiu si-a dus mana la cap si a ridicat-o imediat patata de sange.
Doi barbati, martori ai accidentului, l-au luat de brat si l-au dus la masina Salvarii adusa special pentru presedintele Basescu care lua parte la Eurorevelion. Medicii de la ambulanta i-au acordat pe loc ingrijiri sefului SIE si au stabilit ca nu este nevoie sa-l transporte la spital.
Reprezentantii SPP ne-au declarat ieri ca nu au cunostinta de accidentul lui Saftoiu. "Trebuie precizat ca directorul SIE nu se numara printre demnitarii care beneficiaza de serviciile SPP. Pe de alta parte, institutia noastra nu are cunostinta de producerea unui astfel de incident", ne-a declarat purtatorul de cuvant al SPP, Bogdan Onea.
Pompierii au fost la datorie
La randul lor, autoritatile din Capitala sustin ca au luat masuri de precautie si ca nu au existat probleme la petrecerile de Revelion. Viceprimarul Capitalei, Razvan Murgeanu, a declarat ca, pentru a evita vreun accident cu artificiile din Piata Universitatii, in noaptea dintre ani au fost mobilizati peste 50 de pompieri si patru masini speciale.
"Am vorbit cu sefii echipajelor sa fie cu ochii in patru, ca nu cumva sa se intample ceva. Multi dintre ei au stat pe cladirile din jur si au avut grija ca acestea sa nu ia foc. Va dati seama ca ne-a fost putin frica, pentru ca erau si laserele, iar daca ar fi izbucnit vreun incendiu, oamenii nu ar mai fi putut sa vada spectacolul", a explicat Murgeanu.
Succes al politiei
Restrictiile au asigurat linistea Revelionului
Trei bucuresteni au ajuns la spital de Revelion cu rani provocate de petarde si artificii, spre deosebire de anul trecut cand au existat 100 de cazuri numai in Capitala.
Reprezentantii politiei considera ca acesta este rezultatul interdictiei privind comertul si folosirea acestor obiecte, impuse de autoritati dupa ce, in urma cu un an, doi oameni au murit din cauza petardelor artizanale.
Potrivit datelor puse la dispozitie de politie, pe 31 decembrie au fost confiscate aproape 19.000 de petarde, peste 2.200 de artificii si 688 de rachete.
"Rezultatele au fost spectaculoase. Daca in anii trecuti avem zeci de victime ranite grav, acum am avut doar trei raniti", ne-a declarat directorul Spitalului de Urgente Oftalmologice din Bucuresti, Monica Pop.
Medicii bucuresteni au avut de furca mai mult cu persoane care au baut peste masura, dar si cu cei care s-au ranit in cioburile sticlelor de bautura pe care le-au spart dupa ce le-au golit. Numai la Spitalul de Urgenta Floreasca au ajuns 22 de persoane cu rani grave din cauza cioburilor.