Arghezi şi Voiculescu, scoşi din manuale?

Arghezi şi Voiculescu, scoşi din manuale?

Revista presei.

Libertatea

Arghezi şi Voiculescu, scoşi din manuale?

O nouă dispută între edituri şi urmaşii autorilor clasici ar putea să-i lase pe elevi fără câteva poezii în manuale. Motivul conflictului este un act legislativ ambiguu, care permite copiilor sau nepoţilor unor autori precum Tudor Arghezi sau Vasile Voiculescu să ceară sume exorbitante pentru câteva versuri sau proze scurte publicate în manuale. Editurile ameninţă că vor scoate din cărţile de şcoală operele foarte scumpe.

Sume exorbitante au trecut, în ultima vreme, prin faţa editurilor care scot manuale. Autorii de carte şcolară sunt prinşi între programa şcolară şi sumele mari de bani pe care le cer moştenitorii unor scriitori ca Tudor Arghezi sau Vasile Voiculescu. De exemplu, surse din mai multe edituri spun că Mitzura Arghezi a solicitat până la 500 de lei pe fiecare apariţie a unei poezii argheziene. Conflictul a izbucnit pentru că Legea 8/1996, privind drepturile de autor, prevede, fără a delimita clar, însă, că e permisă, în scop educativ, citarea de fragmente dintr-un autor clasic.

România Liberă

Orele suplimentare, la fel de daunatoare sanatatii mentale ca fumatul

Potrivit unui studiu publicat in American Journal of Epidemiology, angajatii de varsta medie care lucreaza peste 55 de ore pe saptamana au mai multe probleme cognitive – de exemplu, stau prost cu memoria de scurta durata si nu isi gasesc cu greu cuvintele de care au nevoie pentru a comunica – decat cei care lucreaza mai putin de 41 de ore pe saptamana. Reiese ca oamenii de stiinta au subestimat, pana acum, consecintele negative de lunga durata ale muncii excesive asupra creierului.

Potrivit unui sondaj realizat de BestJobs,  aproape 90% din salariatii din Romania sustin ca fac zilnic ore suplimentare, iar 44,5% dintre acestia au declarat ca programul lor zilnic de lucru este de cel putin 10 ore. 45% din cei care stau peste program la serviciu spun ca lucreaza, in plus, in fiecare luna, cel putin 40 de ore suplimentare.

Ziua

Geoană îi arată tuşa lui Nastase

Presedintele PSD trebuie sa-l convinga pe fostul premier sa renunte la o candidatura pentru Cotroceni.

Surse din conducerea PSD ne-au declarat ieri ca Mircea Geoana amana sa-si anunte candidatura pentru alegerile prezidentiale, deoarece intentioneaza sa-i ceara lui Adrian Nastase sa renunte sa intre in lupta pentru Palatul Cotroceni. Liderul social-democrat doreste sa-i explice fostului premier ca ar fi mai bine pentru partid daca ar face acest gest pentru a da reprezentantului PSD mai multa forta in batalia cu Traian Basescu. Adevărul

Câinii VIP se odihnesc în Rai, la Căţelu La marginea Capitalei funcţionează singurul cimitir de animale din România: „Raiul Animalelor“. Cornel Dinu, Mirabela Dauer, Cristian Faur şi Emil Hossu sunt câteva dintre VIP-urile care şi-au înmormântat aici patrupedele pe care le-au considerat cândva „suflete pereche“.

În satul Căţelu din comuna Glina, chiar la marginea Capitalei, este „Raiul Animalelor”, singurul cimitir amenajat special pentru animalele de companie. Aici şi-au găsit odihna în jur de 1.700 de căţei, pisici, papagali, porcuşori de Guineea, chiar şi peştişori sau ponei. Printre ele se află animale de companie ale unor VIP-uri. Jurnalul Naţional

Sportul românesc, strivit de interesul imobiliar

Bugete tot mai mici, rezultate tot mai “subţiri”, baze de antrenament lipsă şi sportivi tot mai puţini. Cam aceasta este imaginea sportului de performanţă românesc la început de 2009.Una dintre cauze datează chiar din 1990, atunci când au început retrocedările.

Rezultatele “subţiri” obţinute de sportul românesc la Olimpiada de la Beijing ne-au alarmat pe toţi. Niciodată, din 1952 încoace, mişcarea olimpică de la poalele Carpaţilor nu a avut o clasare atât de proastă, locul 17 pe naţiuni. Iar viitorul sună la fel de rău, în condiţiile în care bazele sportive olimpice din România sunt pe cale de dispariţie. Cancan

Campionii schiaza chiar inainte de startul returului

Paolo Frangipane, Augustin Viana si Sixto Peralta au profitat de ziua libera si si-au etalat talentul la sporturile de iarna.

Chiar daca majoritatea sud-americanilor tremura din cauza temperaturilor scazute de la Cluj, uruguayanul Augustin Viana, impreuna cu argentinienii Paolo Frangipane si Sixto Peralta se simt in largul lor cand vine vorba de zapada. Cei trei au profitat de prima zi libera de cand au revenit in tara, dupa cantonamentul din Antalya, si au petrecut mai multe ore la schi pe o partie moderna, aflata la 12 kilometri de Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News