Arbitrul Radu Petrescu a primit amenințări cu moartea după decizia bizară luată la Petrolul - FC Argeș
- Nicolae Comănescu
- 14 februarie 2026, 17:09
Radu Petrescu/Sursa foto FRFArbitrul Radu Petrescu a greșit flagrant la meciul pe care Petrolul Ploiești l-a câștigat, vineri, pe teren propriu, scor 2-1, cu FC Argeș, în etapa a 27-a a Superligii. „Centralul” a fluierat greșit fault chiar înainte ca oaspeții să marcheze la scorul de 1-1, în minutul 85.
Scandalul declanașat de această decizie a fost uriaș. Petrescu ar fi primit amenințări cu moarte, conform unor surse apropiate de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), citate de gsp.ro. „În ultimele ore, a primit amenințări cu moartea”, au spus sursele respective.
Arbitrul Radu Petrescu a primit amenințări cu moartea după decizia bizară luată la Petrolul - FC Argeș
Nu se știe deocamdată dacă Radu Petrescu vrea să depună plângere la poliție.
După meci, Dani Coman, președintele piteștenilor a avut un discurs foarte dur la adresa arbitrului. „Merită bătuți și călcați în picioare, pentru că își bat joc de munca noastră! Îl văd pe idiotul ăsta de Radu Petrescu. Să se lase de arbitraj”.
Lui Petrescu i se pregătește o suspendare drastică de către CCA, după această gafă de poveste. Despre sancțiune a vorbit și fostul „central” Marius Avram. „Nu m-ar mira dacă Petrescu va sta o perioadă foarte lungă, poate până la finalul campionatului. Când inventezi ceva, e mult mai grav decât dacă ai greșit la un penalty care a fost sau n-a fost. Când inventezi, e mult mai grav”.

Sursa foto: Freepik
Piteștenii sunt foc și pară
Cei de la FC Argeș au publica un comunicat, azi, în care își exprimă indignarea față de gafa lui Petrescu
„Cerem conducerii Federației Române de Fotbal să intervină direct pentru a stopa acest fenomen. Numărul erorilor grave a depășit orice limită a suportabilului, iar FRF are obligația să supervizeze CCA și să impună sancțiuni exemplare acolo unde CCA a eșuat lamentabil.
Nu ne mai încălzesc scuzele sterile și nici analizele tardive care constată vicierea rezultatului, dar nu ne returnează punctele. În situația în care FC Argeș va rata calificarea în Play-Off la finalul sezonului regular din cauza acestei vicieri de rezultat, clubul nostru se va îndrepta pe cale legală, în instanțele civile și sportive, direct împotriva arbitrului Radu Petrescu și a Comisiei Centrale a Arbitrilor.
„Erorile voastre au un cost”
Nu vom ezita să solicităm, cu titlu de daune-interese, suma exactă reprezentând diferența financiară dintre locul de play-off pe care ne puteam clasa cu această victorie și poziția pe care o vom ocupa în clasament la finalul sezonului regular. Erorile voastre au un cost, iar FC Argeș nu este dispusă să plătească pentru incompetența sau rea-voința altora. Vom imputa inclusiv prejudiciile grave de imagine aduse brandului nostru prin aceste decizii, dar și prejudiciile aduse jucătorilor, staff-ului și tuturor celor implicați în activitatea sportivă a clubului.”


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.