Cum înjurau oamenii în Evul Mediu. De ce i-ar fi lăsat reci cuvintele obscene folosite astăzi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Evul Mediu în spațiul cunoscut astăzi drept Anglia beneficiază de multe cercetări istorice. Dacă am putea călători în timp, într-o piață aglomerată din Londra secolului al XIV-lea sau într-o tavernă din Chester, am fi surprinși nu de cât de „murdar” vorbeau oamenii, ci de ce anume considerau ei a fi cu adevărat obscen.

Pentru omul medieval, organele genitale și funcțiile fiziologice erau realități cotidiene, tratate cu o relaxare care astăzi ne-ar face să roșim. În schimb, o referire neglijentă la „unghiile lui Hristos” sau la „oasele lui Dumnezeu” era echivalentul unei explozii sociale, capabilă să provoace procese și revoltă publică.

Istoricul Melissa Mohr, autoarea lucrării „Holy Sht: A Brief History of Swearing”, explică faptul că societatea medievală avea o ierarhie a tabuurilor inversată față de cea modernă, după cum menționează medievalist.net.

Nume în Evul Mediu: „Shitwell Way” și Roger „Prikeproud”

În Anglia medievală, cuvintele care descriau funcțiile corporale nu aveau puterea „tabu” pe care o au astăzi. Ele erau pur și simplu descriptive. Mohr subliniază că puteai găsi străzi numite oficial „Pissing Alley” (Aleea Pișatului) sau „Shitwell Way” (Calea Rahatului). Fără ca locuitorii să se simtă jigniți.

Cum prepari sarmale de vară. Un simbol otoman a devenit „regele” meselor românești

Unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa atrage turiști cu prețuri surprinzător de mici

Mai mult, manualele școlare destinate copiilor pentru învățarea cititului conțineau fără nicio reținere unele cuvinte. Precum arse (fund), shit (rahat) sau fart (pârț). Dacă vedeai furnici mișunând pe jos, le numeau firesc „pisse-mires”. Chiar și numele de familie reflectau această transparență: existau oameni numiți Thomas Turd (Thomas Rahat) sau Rogerus Prikeproud (Roger Mândru-de-P..a-lui).

Până și faimosul „F-word” apare pentru prima dată în documente oficiale nu ca o insultă, ci ca parte dintr-un nume. În anul 1310, cronicile din Chester menționează un bărbat pe nume Roger Fuckebythenavele. Deși etimologia rămâne dezbătută, prezența cuvântului într-un registru oficial sugerează că nu poseda încă încărcătura explozivă de mai târziu.

Ghid de „argou” medieval: Sard, Cunt și Tarse

Înainte ca vocabularul nostru modern să se stabilizeze, engleza medievală folosea termeni care astăzi par arhaici sau extrem de vulgari. Dar care atunci erau pur și simplu tehnici.

Sard. Înainte de apariția cuvântului fuck, acesta era verbul standard pentru actul sexual. Într-o traducere a Bibliei din secolul al X-lea (Evanghelia după Matei 5:27), călugărul Aldred traducea interdicția adulterului astfel: „Să nu faci păcat [sau] să nu sardezi soția altui om”.

Cunt. Mohr notează că acesta era termenul medical și comun pentru organul genital feminin. În Londra exista chiar o stradă celebră, „Gropecuntelane”, unde puteau fi găsite prostituate. Cuvântul a devenit obscen mult mai târziu, probabil după ce termenul latin vagina a intrat în limbaj (abia în jurul anului 1612).

Pintel, Tarse și Ʒerde: Acestea erau denumirile pentru penis. Interesant este că poreclele creative erau o modă universală; o carte arabă din secolul al XV-lea, „Grădina Parfumată”, oferea peste 30 de porecle, inclusiv „Cel cu un ochi” sau „Scuipătorul”.

Jurământul fals: Adevărata crimă lingvistică

Dacă „rahatul” și „sexul” erau subiecte de conversație banală, jurămintele erau chestiunea care terifia societatea. În Evul Mediu, un jurământ nu era doar o figură de stil, ci un act cvasi-magic.

Când cineva jura sincer pe Dumnezeu, se credea că Îl forțează pe Creator să privească din Ceruri și să garanteze adevărul spuselor sale. Prin urmare, a jura strâmb însemna a-L face pe Dumnezeu mincinos.

Cea de-a doua formă de blasfemie era „sfâșierea corpului lui Hristos”. Oamenii credeau cu tărie în realitatea fizică a Euharistiei. Astfel, când cineva înjura folosind părți ale corpului divin, „pe oasele lui Dumnezeu!” sau „pe unghiile lui Hristos!”, se credea că acele cuvinte „magice” sfâșiau la propriu trupul lui Iisus în Rai. De aceea, acestea erau cele mai puternice și periculoase cuvinte pe care cineva le putea rosti când se lovea la deget sau când dorea să insulte grav pe cineva.

Insultele care te trimiteau în judecată

Deși limbajul era liber, onoarea era strict protejată. În 1496, un bărbat pe nume Edward Harrison și-a dat vecina în judecată pentru că l-a numit „om fals și harlot (ticălos)”.

Danièle Cybulskie, în ghidul său pentru scriitori istorici, notează că insulte precum bitch (cățea), turd (rahat), whore (curvă) și whoreson (fiu de curvă) erau extrem de jignitoare și provocau adesea bătăi sau procese de calomnie.

Interesant este că termenul bastard nu era o insultă în sine până în secolul al XVII-lea; era pur și simplu o stare civilă care descria un copil născut în afara căsătoriei.

Ce putem învăța

Evul Mediu ne învață că obscenitatea este o construcție culturală în continuă schimbare. Într-o lume în care moartea și corpul erau omniprezente, „mizeria” era acceptată ca parte a condiției umane, conchide medievalist.net.

Adevărata teamă nu era legată de corp, ci de divinitate. În timp ce noi încercăm să cenzurăm cuvintele despre anatomie, omul medieval și-ar fi acoperit urechile îngrozit doar dacă am fi îndrăznit să jurăm pe „sângele lui Dumnezeu”.