Apartamente sub 50.000 de euro și locuințe speciale sub 10.000
- Cristi Buș
- 10 septembrie 2025, 07:03
casa / sursa foto: dreamstime.com- Oferte pentru toate bugetele: apartamente, case și terenuri
- Brokeri și consilieri financiari prezenți la standuri
- Piața imobiliară din România în ultimul an. Prețuri în creștere, oferte limitate și încredere investitorilor
- Tranzacțiile au început să încetinească
- Sectorul industrial susține piața tranzacțiilor
La Salonul Imobiliar București (SIB), care o să se desfășoare între 12 și 14 septembrie 2025, poți să îți cumperi casă cu 9900 de euro. Evenimentul va fi organizat la Palatul Parlamentului din Capitală.
Este cel mai mare eveniment dedicat pieței imobiliare din România și promite vizitatorilor oportunități de achiziție unice, oferte speciale și informații utile pentru toți cei interesați să investească în locuințe, terenuri sau proiecte internaționale.
Ediția din acest an reunește peste 100 de expozanți: dezvoltatori imobiliari, agenții, bănci, brokeri, investitori și furnizori de servicii conexe. Organizatorii promit cea mai bogată ofertă de pe piață, adaptată tuturor bugetelor, dar și beneficii exclusive pentru participanți.
Oferte pentru toate bugetele: apartamente, case și terenuri
Salonul Imobiliar București 2025 aduce o gamă variată de proprietăți, atât pentru cei aflați la început de drum, cât și pentru investitori experimentați.
Prețurile pornesc de la niveluri accesibile:
-
Case de tip A-frame – de la 9.900 euro
-
Apartamente noi – de la 45.500 euro
-
Terenuri în București și în țară, disponibile la valori competitive
Vizitatorii vor avea acces la proiecte rezidențiale noi din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și alte orașe mari, dar și la oferte internaționale din destinații precum Grecia, Spania, Cipru sau Dubai.

Apartament. Sursa foto: Freepik
Brokeri și consilieri financiari prezenți la standuri
Pentru cei care au nevoie de consiliere în obținerea unui credit ipotecar sau de sfaturi despre investiții, Salonul Imobiliar București pune la dispoziție brokeri și consultanți financiari care vor oferi evaluări gratuite și simulări personalizate.
Vizitatorii vor putea compara rapid oferta băncilor prezente la eveniment. Pot identifica cele mai bune condiții de finanțare și afla pașii necesari pentru achiziționarea unei proprietăți. Această componentă a târgului este gândită pentru a simplifica procesul de cumpărare. Organizatorii susțin că târgul este destinat mai ales tinerilor aflați la primul credit ipotecar.
Piața imobiliară din România în ultimul an. Prețuri în creștere, oferte limitate și încredere investitorilor
Imobiliarele rezidențiale au continuat să urce în viteză. La nivel național, prețul mediu al apartamentelor a crescut cu aproximativ 14 % comparativ cu anul precedent, ajungând la circa 1 710 €/m².
Oricum, creșterea a fost mult mai accentuată în centrele urbane:
-
Cluj-Napoca – 3 000 €/m², +15,7 %
-
București – 1 862 €/m², +15 %
Eurostat confirmă trendul: un avans de 4,9 % în indicele prețurilor locuințelor (HPI) în martie 2025 față de anul precedent.
Creșterile au fost alimentate de dezechilibrul continuu între cerere ridicată și ofertă restrânsă. Zona de nord a Capitalei (Floreasca, Pipera, Herăstrău) continuă să atragă prețuri premium și randamente bune pentru investitori.
Tranzacțiile au început să încetinească
Pe de-o parte, prețurile urcă, dar tranzacțiile în rezidențial au scăzut. În primele patru luni din 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu 9 % față de perioada similară din 2024.
În București s-au vândut aproximativ 11 200 de locuințe, cu 5,4 % mai puțin decât anul precedent, în timp ce în Ilfov s-a remarcat o creștere modestă, de 2,4 %.
Cauzele sunt mai multe: costuri mai mari de finanțare, incertitudini economice, reduceri în volum de permit-uri de construire – în București vor fi finalizate anul acesta doar 18 000 de locuințe, la fel ca în 2024, cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani.
Sectorul industrial susține piața tranzacțiilor
Investițiile în real estate au demonstrat reziliență chiar pe fondul incertitudinilor economice. În primul semestru al anului, volumul total al investițiilor imobiliiare a depășit 390 mil. €, nivel apropiat de cel din second-half 2024, cu doar ~8 % sub primul semestru din 2024
Sectorul industrial-logistic continuă să fie vedeta: stocul modern a depășit 8 mil. m² în T2 2025, majoritar concentrat în București (46 %). Retailul modern a atins 4,7 mil. m², cu o extindere accelerată de 116 000 m² doar în prima jumătate a anului. Și terenurile de dezvoltare au înregistrat tranzacții de 73 ha vândute, cu un plus de 45 % față de 2024