Piața imobiliară din România, în fața unui test major. Momentul în care prețurile locuințelor ar putea începe să scadă
- Maria Dima
- 31 mai 2026, 18:19
Apartamente. Sursa foto: Freepik
- O treime dintre cumpărători se așteaptă la noi scumpiri până în 2026
- Bucureștiul, printre piețele cu cele mai puternice creșteri
- Teama principală: prețul nu reflectă valoarea reală a locuinței
- Incertitudinile economice îi fac pe mulți să amâne decizia
- Ce i-ar convinge pe români să cumpere imediat
- Cererea rămâne ridicată în anumite zone din Capitală
- Chiriile câștigă teren pe fondul lipsei de ofertă
- Radu Georgescu: „Bula imobiliară trebuia să se spargă de mult”
- „Vom vedea scăderi cu 50% la prețurile locuințelor”
Majoritatea românilor care caută o locuință cred că prețurile sunt deja foarte mari și vor continua să crească până la finalul lui 2026, deși mulți consideră că valorile cerute nu reflectă realitatea pieței. În contrast, analistul economic Radu Georgescu avertizează că România traversează o bulă imobiliară mai mare decât cea din 2008 și estimează că piața va intra, în următorii ani, într-un proces amplu de corecție.
Prețurile locuințelor sunt considerate excesiv de ridicate de majoritatea românilor interesați de o achiziție imobiliară, însă cei mai mulți cred că acestea vor continua să crească și în perioada următoare, arată rezultatele unui sondaj realizat de Imobiliare.ro în rândul potențialilor cumpărători.
Aproximativ 90% dintre respondenți consideră că prețurile locuințelor sunt foarte mari în acest moment. Doar 6% apreciază că acestea sunt echitabile, în timp ce numai 4% cred că locuințele rămân accesibile în România.
O treime dintre cumpărători se așteaptă la noi scumpiri până în 2026
Așteptările privind evoluția pieței rămân predominant pozitive în rândul celor care caută activ o proprietate. Astfel, 33% dintre respondenți consideră că locuințele se vor scumpi în continuare până la sfârșitul anului 2026. Alți 27% se așteaptă la o corecție ușoară a prețurilor, în timp ce 24% spun că nu pot anticipa direcția în care va merge piața. Doar 16% mai cred într-o spargere iminentă a „bulei imobiliare” și într-o scădere semnificativă a prețurilor.
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare de proprietari și dezvoltatori a ajuns la 2.025 euro/mp util la nivel național, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Bucureștiul, printre piețele cu cele mai puternice creșteri

București / sursa foto: dreamstime.com
Capitala a resimțit cel mai puternic avans al prețurilor în ultimul an. Potrivit datelor prezentate de Imobiliare.ro, amânarea cu un an a deciziei de cumpărare a însemnat o majorare de 26% a prețului mediu solicitat pentru apartamentele noi și de 12% în cazul celor din blocurile vechi.
La aceste creșteri s-au adăugat și fluctuațiile recente ale cursului leu/euro, care au dus la scumpirea locuințelor cu zeci de mii de lei într-un interval scurt de timp.
În pofida creșterii prețurilor, ritmul tranzacțiilor s-a menținut relativ constant. Durata medie de vânzare a unui apartament în București a fost de 54 de zile în primul trimestru al anului, comparativ cu 52 de zile în perioada similară din 2025.
Teama principală: prețul nu reflectă valoarea reală a locuinței
Principala îngrijorare a cumpărătorilor este legată de raportul dintre preț și valoarea reală a proprietăților.
Aproximativ 76% dintre respondenți spun că se tem că prețul cerut pentru locuința vizată este prea mare în raport cu valoarea acesteia. Totodată, 13% se tem că, dacă vor continua să amâne achiziția, nu își vor mai permite locuința dorită.
Alți 7% sunt preocupați de posibilitatea ca prețurile să scadă imediat după cumpărare, în timp ce doar 4% afirmă că nu au nicio îngrijorare legată de nivelul actual al prețurilor.
Incertitudinile economice îi fac pe mulți să amâne decizia
Contextul economic influențează puternic comportamentul cumpărătorilor. Potrivit sondajului, 41% dintre respondenți spun că știrile negative despre economie au o influență foarte mare asupra deciziei lor de achiziție. Pentru alți 13%, acestea reprezintă un motiv pentru a negocia mai agresiv prețul.
„În acest moment, cumpărătorii sunt mai degrabă reticenţi să treacă la acţiune. Neîncrederea în ziua de mâine, sentiment întărit de efectele imediate reflectate în evoluţia cursului valutar ale recentei crize guvernamentale, se alătură unei serii de nelinişti provocate de inflaţia ridicată, dobânzi, schimbările pe piaţa muncii”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Acesta consideră însă că perioadele marcate de incertitudine pot crea oportunități pentru cumpărătorii hotărâți, care au o putere mai mare de negociere.
Ce i-ar convinge pe români să cumpere imediat
Cei mai mulți dintre participanții la sondaj spun că ar lua rapid decizia de achiziție dacă ar identifica o ofertă foarte bună. Astfel, 44% ar cumpăra imediat dacă ar găsi o proprietate la un preț avantajos, iar 42% dacă prețurile locuințelor ar scădea peste noapte cu cel puțin 15%.
Pentru 9% dintre respondenți, clarificarea contextului economic și geopolitic ar reprezenta factorul decisiv, în timp ce doar 5% spun că oferte mai bune de creditare i-ar determina să cumpere mai repede.
Cererea rămâne ridicată în anumite zone din Capitală
Interesul cumpărătorilor pentru locuințele vechi din București a crescut cu 26% comparativ cu începutul anului trecut, în timp ce segmentul locuințelor noi a pierdut teren pe fondul ofertei reduse, al creșterii accelerate a prețurilor și al impactului TVA.
Printre cele mai căutate zone se numără Timpuri Noi, unde fiecare apartament listat la vânzare a atras, în medie, șase potențiali cumpărători. Cererea a crescut aici cu 22% față de primul trimestru din 2025.
Creșteri importante au fost înregistrate și în Drumul Taberei, Dristor și Bucureștii Noi.
Chiriile câștigă teren pe fondul lipsei de ofertă

Contract de închiriere. Sursa foto: Freepik
În paralel, cererea pentru locuințele disponibile la închiriere a crescut cu 20% în București.
Principalul obstacol întâmpinat de chiriași a fost reducerea numărului de proprietăți disponibile. Oferta totală de locuințe pentru închiriere a scăzut cu 27% față de primul trimestru al anului trecut.
Militari a rămas cel mai atractiv cartier pentru chiriași, urmat de Dristor, Piața Iancului și Constantin Brâncoveanu.
Radu Georgescu: „Bula imobiliară trebuia să se spargă de mult”
În timp ce o mare parte dintre cumpărători se așteaptă la noi scumpiri, analistul economic Radu Georgescu are o perspectivă radical diferită asupra pieței. Acesta susține că România traversează o bulă imobiliară „mult mai mare decât în 2008”, care s-a menținut până acum mai ales din motive psihologice și nu economice.
„Din punct de vedere economic, bula imobiliară trebuia să se spargă de mult. Dobânzile la creditele imobiliare din România sunt cele mai mari din Europa. Nu s-a spart din cauza psihologiei oamenilor”, afirmă Georgescu.
Potrivit analistului, problemele structurale ale economiei românești, inflația ridicată, deficitul bugetar, deficitul de cont curent și costurile mari ale creditării, încep să își facă efectul și asupra pieței rezidențiale. „Consumul scade accelerat. Vor urma imobiliarele”, avertizează acesta.
Georgescu estimează că actualele niveluri de preț nu mai sunt sustenabile și că, în următorii ani, piața ar putea trece printr-o corecție severă.
„Vom vedea scăderi cu 50% la prețurile locuințelor”
„Vom vedea scăderi cu 50% la prețurile locuințelor. Oamenii nu mai au bani să cumpere locuințe la aceste prețuri, cu aceste dobânzi și la această inflație”, susține analistul.
În opinia sa, economia va ajunge să corecteze dezechilibrele acumulate în piață, la fel cum s-a întâmplat și după criza precedentă.