Apa a ajuns mai scumpă decât curentul, în județul Buzău

Apa a ajuns mai scumpă decât curentul, în județul Buzău

Preţul apei potabile a transformat judeţul Buzău în teatru de război între Primărie şi Compania de Apă. DNA şi serviciile secrete riscă să fie implicate în scandal

Primăria Buzău acuză Compania de Apă, care dictează preţurile în judeţ, că practică cel mai ridicat cost din România pentru apă potabilă, anume 4,64 de lei/mc.

„Sunt situaţii în care oamenii plătesc mai mult pentru apă decât pentru curent. Am văzut factura unei bătrâne care nu consumă apă dar plăteşte mai mult decât la curent, din cauza apei meteorice şi a coeficientului de împărţire a pierderilor de la bloc”, a declarat ieri pentru EVZ primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD).

Potrivit acestuia, în municipiu fierbe o revoluţie în stradă pe care nu ştie cât o mai poate stăvili. Toma a declarat EVZ că va discuta vineri cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, pe marginea acestui subiect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Compania de Apă explică faptul că „operatorii care implementează asemenea proiecte (infrastructură de apă şi epurare, n.r.) nu se află în acelaşi stadiu de implementare, de aici decurgând şi diferenţele de preţ” faţă de alte judeţe.

Ameninţări cu DNA

Noul Consiliul Local Buzău i-a cerut demisia directorului Companiei de Apă, Ionel Tescaru, şi a votat efectuarea unui audit pe ultimii 8 ani la companie.

În replică, Tescaru a ameninţat Consiliul Local cu o plângere la DNA „pentru abuz în serviciu împotriva celor care, cu încălcarea legii, riscă să arunce Buzăul în stare de insolvenţă”.

Compania de Apă ar avea, în acest moment, sprijinul Guvernului, potrivit reprezentanţilor acestora, care au avut deja discuţii la nivel de Executiv.

Compania de Apă spune că fie care familie buzoiană riscă să plătească 2.000 de euro în urma conflictului

Primarul i-a cerut la rândul lui directorului companiei să se autodenunţe la DNA, pentru că a cumpărat Hotelul Crâng „mai scump cu 800.000 euro decât s-a cerut inițial”. Primăria se mai plânge că deşi deţine 75,6% din acţiunile Companiei de Apă, nu are niciun reprezentant în Consiliul de Administraţie, iar directorul poate rămâne „pe viaţă” în funcţie.

Legenda ofiţerului acoperit

Într-un interviu acordat presei locale, primarul Constantin Toma a spus că Tescaru ar putea să fie omul serviciilor. „Domnul Tescaru și-a creat o legendă, precum că ar fi sprijinit în demersul său de un serviciu secret sau chiar ar fi ofițer acoperit. Dacă este adevărat, aș ruga public acest serviciu secret să se dezică de el sau să-l retragă, pentru că nu merită o asemenea atenție”, a spus Toma. „O informație pentru serviciile secrete: din cauza prețu rilor mari la apă și canalizare, oamenii au început să-și construiască puțuri forate în curți, iar la țară, după ce s-au investit zeci de milioane de euro, nu se leagă la rețeaua de apă și canalizare decât instituțiile statului și doar câteva familii cu bani”, a mai declarat primarul.