Anunțul șoc al BNR. Sunt zece bănci care sunt la un pas să dispară
- Mihnea Talau
- 5 noiembrie 2019, 00:05
Banca Națională a României (BNR) anunță că vine „Apocalipsa băncilor”. În cadrul unui seminar, băncile au fost avertizate să-și rezolve singure problemele, altfel dispar de pe piață.
Șeful Direcției Stabilitate din cadrul BNR a vorbit recent la Sinaia, în cadrul unui seminar pe teme bancare, despre evoluția în piață. Avertismentul lui trebuie luat în considerare, căci este mesajul transmis de Banca Națională finanțiștilor: „Ultimele 10 bănci din sistemul bancar au cheltuieli operaționale foarte mari și ar trebui să se concentreze să găsească soluții. Altfel, vor dispărea!”.
Din câte se pare, ca urmare a manifestării riscului de credit, în ultimul deceniu s-a observat o evoluție sinuoasă a rezultatului financiar agregat al sistemului bancar.
Cu toate acestea, pofitabilitatea sectorului a fost din ce în ce mai mare, de la an la an, fiind favorizată de stabilitatea climatului macroeconomic, precum și de costul tot mai scăzut al riscului de credit. Puse cap la cap, elementele de mai sus au dus la reducerea cotei de piață a băncilor care au pierderi (n.n. – nu știam că există cămătari care merg în pierdere!). În septembrie 2019, doar 2,6% din bănci mai au pierderi; ca o comparație, nivelul era de 57% în 2012! „Mai exact, la ora actuală numai o singură bancă din sistem mai înregistrează pierderi”, susține Eugen Rădulescu, de la BNR.
Beneficiind de o cotă de piață mai mare, evident că și-au împărțit și profitul. Vorbim despre băncile cele mai puternice din piață, care au „sechestrat” 85% din profitul înregistrat pe întreg sectorul. Cota de piață mare le-a permis acestor bănci să își reducă ponderea cheltuielilor fixe, care este, de asemenea, asociată unor costuri de finanțare mai mici.
În acest sens, este de reținut că primele 10 bănci din sistem au costuri operaționale de circa 50% din venituri. În cazul ultimelor 10, costurile operaționale depășesc chiar și 100% din venit!
Actualmente giganți de genul Google sau Apple încep să se implice pe piața financiar-bancară trebuie luată în serios. Chiar și în România s-a testat terenul și nu mai e mult până ce acești coloși ai planetei vor „ataca” sectorul bancar de la noi, cu oferte din ce în ce mai tentante pentru clienți, de la credite de finanțare până la criptomonedele viitorului.
Previziunea BNR este următoarea: „Ultimele zece bănci din sistem trebuie să se concentreze pe activitatea proprie, să găsească soluții. Fintech-urile câștigă din ce în ce mai mult teren, iar giganții Google, Amazon și, mai nou, Apple au început să își facă apariția și-n România. Dacă nu vor face acest lucru, aceste bănci vor dispărea într-un anumit orizont de timp – de la o zi la 10 ani sau chiar mai devreme de 10 ani!”, scrie național.ro.