Anunț INCREDIBIL venit de la Electrica! Situație fără PRECEDENT: păgubiții PLĂTESC pagubele
- Adrian Dumitru
- 25 aprilie 2017, 17:39
Electrica S.A. a făcut, prin directorul general al companiei, un anunț surprinzător: pagubele create de natură și care au cauzat prăbușirea a sute de stîlpi, va fi observată în facturi!
Asta chiar dacă firma refuză să facă investiții în infrastructura veche de 60 de ani! Altfel spus, din anunțul făcut de Cătălin Stancu, directorul companiei, consumatorii trebuie să plătească acste pagube. Chiar dacă tot consumatorii au suferit cel mai mult după acest dezastru, dezvăluie Hotnews.ro.
În plus, chiar şi în condiţiile în care reţeaua este uzată fizic şi moral, Electrica nu respectă planurile de investiţii. Bani pentru investiţii sunt, Electrica având în conturi aproape 2 miliarde de lei, obţinuţi în urma listării. De altfel, chiar dacă ceea ce s-a petrecut zilele trecute este fără precedent, reprezentanţii companiei se aşteptau la avarii cauzate de furtuni, fapt menţionat în mai multe rapoarte ale societăţii.
425 de stâlpi de medie tensiune din aria de acoperire a Electrica, în judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Prahova şi Cluj, au fost doborâţi de vântul puternic de la sfârşitul săptămânii trecute, lansând în beznă 130.000 de consumatori. După patru zile de la furtună, încă existau peste 20 de localităţi fără electricitate, în judeţele Galaţi şi Vrancea. Potrivit comunicatelor Electrica, pe 25 aprilie, după patru zile de la furtună, încă existau peste 20 de localităţi fără electricitate, în judeţele Galaţi şi Vrancea.
"Există o metodologie clară a ANRE, iar, în momentul în care ai o situaţie de calamitate şi autorităţile recunosc asta, ele (pagubele - n.r.) în mod normal sunt recunoscute de ANRE. Nu sunt sume care să atingă milioane de euro. Mă aştept să fie de câteva milioane de lei. Dar da, conform metodologiei, pagubele trebuie recunoscute de ANRE", a declarat Stancu, menționează Agerpres.