Evenimentul Zilei > Social > Anunț de ultimă oră de la ANAF. Un sistem informatic va afecta mii de români
Anunț de ultimă oră de la ANAF. Un sistem informatic va afecta mii de români

Anunț de ultimă oră de la ANAF. Un sistem informatic va afecta mii de români

ANAF a anunţat motivul pentru care sistemul informatic din vămi nu va funcţiona pe o perioadă de patru zile.

Sistemul informatic din vămi nu va funcţiona de vineri, ora 12:00, până luni, ora 12:00, ca urmare a mutării bazei de date pe noi echipamente, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), remis, joi, către Agerpres.

ANAF a menţionat că, în această perioadă, structurile vamale vor utiliza o procedură de rezervă.

„Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a luat toate măsurile administrative necesare şi a informat toate structurile vamale teritoriale cu privire la utilizarea în această perioadă, conform dispoziţiilor legale, a procedurii alternative în vederea asigurării continuităţii derulării formalităţilor vamale”, se arată în comunicat.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.