Antonescu îi transmite lui Ponta: Nu liniștea este prerogativa președinților. Președintele trebuie să ofere garanții, nu liniște
- Laura Ciobanu
- 9 ianuarie 2014, 22:16
Președintele PNL, Crin Antonescu, nu împărtășește viziunea lui Victor Ponta, conform căreia viitorul președinte ar trebui să asigure liniște în România.
"Vrem un președinte care să aducă unitate, liniște, dar nu în sensul de a nu deranja pe nimeni", a declarat Antonescu. . "Nu liniștea este prerogativa președinților, nu pentru liniște votează cetățenii". Acesta și-a reafirmat intenția de a câștiga președinția României și a spus că 2014 este ultimul an pe care îl va petrece ca președinte al PNL. El a făcut portetul șefului statului, în viziunea sa: "Președintele trebuie să ofere garanții, nu liniște. Președintele trebuie să fie un garant al drepturilor și libertăților cetățenilor, un garant al independenței Justiției, un garant al respectului pentru parlament, pentru guvern (...) Un garant intern și un garant extern, un garant al politicii externe, un garant al marilor opțiuni strategice ale României, un garant al faptului că România este o democrație consolidată", a spus Antonescu. "Un astfel de președinte vrem, un astfel de președinte am spus că vom oferi sub culorile USL, care să dea garanții cetățenilor, nu unor demnitari sau unor partide". CITIȚI ȘI:
- Crin Antonescu îl contrazice pe Ponta: Condamnarea lui Năstase nu este politică. Dacă ne plângem că Justiția este controlată de Băsescu, înseamnă că nu am făcut nimic în 2013
- Se pregătesc liberalii să simtă gustul opoziției? La ședința PNL s-au servit covrigi | FOTOGALERIE
-
PNL participă la europarlamentare separat de PSD