Anthony Hopkins se comportă ca orice pensionar la 83 de ani. Se plimbă prin parc, poposește pe câte o bancă, se bucură de primăvară. S-a născut în familia unui brutar de provincie, în Wells, Regatul Unit. Nu i-a plăcut școala și a fost nevoit să se mute de la o școală, la alta. În loc să învețe, mergea la cinema. De fapt, și-ar fi dorit să ajungă un pianist celebru. Este în lumina reflectoarelor de la 18 de ani, iar la 20 de ani a avut șansa să fie remarcat de marele actor Lawrence Olivier.

Acesta l-a invitat să joace la Londra, la Teatrul Național. A început să joace și în filme, dar fără mare succes. Din nou intervine destinul. Era dublura lui Lawrence Olivier în piesa ”Dansul morții”, dar celebrul actor se îmbolnăvește. Acest rol i-a adus apoi numeroase alte roluri. În sfârșit, Anthony Hopkins s-a trezit promovat ca „noul Olivier”.

În această explozie inițială de adulație a obținut rolul prințului Richard Inimă de Leu în versiunea filmului din 1968. Succesul era umbrit de firea lui încăpățânată și de patima pentru alcool. Avea deja 38 de ani și nu realizase ceva memorabil. După ce s-a trezit într-o cameră de hotel din Phoenix în 1975 și nu și-a mai putut aminti cum a ajuns acolo, Hopkins a decis să reformeze.

„Am dus o viață destul de autodistructivă timp de câteva decenii. Abia după ce mi-am pus demonii în spate, am putut să mă bucur din plin de actorie”, a spus Anthony Hopkins. Abia după ce a renunțat la alcool, cariera sa a câștigat avânt. A jucat în mai multe filme. Totuși, recunoașterea mult așteptată a venit abia în 1991, la 54 de ani, o dată cu rolul Hannibal Lecter, oribilului genial criminal în serie din ”Tăcerea mieilor”.

Citiți integral articolul scris de Marina Dohi în Rețete și vedete.