ANRE: Preţul gazelor livrate populaţiei ar putea rămâne neschimbat în această iarnă
- Adam Popescu
- 9 noiembrie 2010, 16:45

Preţul gazelor livrate consumatorilor casnici ar putea fi menţinut în această iarnă la nivelul actual, în timp ce consumatorii industriali ar putea plăti mai mult, a declarat astăzi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Dan Iulius Plaveti.
"În România se consumă gaze din două surse. De la ultima stabilire a preţurilor, presiunea pe coşul de import a fost mai mare. Preţul la gaze pentru consumatorii casnici pe perioada de iarnă ar putea rămâne neschimbat, dar consumatorii industriali ar putea plăti mai mult la iarnă", a afirmat Plaveti, citat de Agerpres.
La jumătatea lunii octombrie, ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat că nu susţine scumpirea gazelor, mai ales pentru populaţie şi că rezervele de gaze sunt suficiente până la primăvară, având deja înmagazinate trei miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă totalul consumului din iarna trecută din România. Mai mult gaz din import
Furnizorii români de gaze au trebuit să cumpere cantităţi mai mari din import faţă de cât ar fi trebuit, după ce consumatorii industriali întreruptibili, de pildă combinatele chimice, au beneficiat, din iunie 2009 până la 31 octombrie anul curent, doar de gaze din producţia internă şi nu au cumpărat gaze la coş, în amestec cu importuri, la fel ca ceilalţi consumatori. Recent, sindicatele din chimie şi petrochimie au solicitat guvernanţilor acordarea în continuare a acestei facilităţi. Ministerul Economiei a transmis însă că a propus Executivului să nu mai prelungească acest termen, întrucât altfel ar creşte ponderea importului în coşul de gaze naturale destinat celorlalţi consumatori, în special consumatorilor casnici, ceea ce ar duce la o creştere semnificativă a preţurilor.