La mijlocul lunii iulie, membrii comitetului de reglementare al ANRE au pus în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor, scrie News.ro.

„Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunţa atunci ANRE.

Solicitările au venit ca urmare a faptului că, începând cu data din 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat. Prin urmare producătorii au  libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat, informează protv.ro.

„În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei”, se arată în comunicat.

Procentul de creştere a preţurilor la gazele naturale din producţia internă a fost, în perioada ianuarie 2013 – martie 2019, de 75,56%, ANRE menţionând că nu a avut şi nu are competenţe în stabilirea nivelului acestor preţuri.