ANM revine cu un avertisment de ultim moment. Cod de furtună în opt județe

ANM revine cu un avertisment de ultim moment. Cod de furtună în opt județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru judeţele Covasna şi Harghita şi atenţionări Cod galben pentru judeţele Bacău, Neamţ, Vrancea, Vâlcea, Argeş şi Covasna, valabile pe parcursul următoarei ore.

În toate aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelie, grindină de mici dimensiuni și averse ce vor cumula local 20-35 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

De asemenea. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)  a emis vineri dimineaţa o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Harghita, Mureş şi Braşov, valabilă până la ora 12:00.

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice Mureş - bazin amonte S.H Glodeni, Niraj, Târnava Mica - bazin superior şi mijlociu, Târnava Mare - bazin amonte S.H. Sighişoara, judeţele Harghita, Mureş şi Braşov.

Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Niraj, Târnava Mică - bazin superior, precizează INHGA.

Ne puteți urmări și pe Google News