Angelina Jolie - noua Elena din Troia

Angelina Jolie - noua Elena din Troia

FRUMUSEȚE. Actriţa americană Angelina Jolie a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume, în urma unui sondaj on-line realizat de prestigioasa revistă „Vanity Fair”, după ce a obţinut 58% din totalul voturilor exprimate.

Pe locul al doilea, la mare distanţă, s-a plasat top-modelul brazilian Gisele Bundchen, cu 9% din voturi. Actrița afroamericană Halle Berry s-a situat pe poziţia a treia, cu 4% din voturi. Editorii publicaţiei au indicat că, „din miliardele de femei de pe această planetă, doar 19 ar putea să stârnească un război”, făcând aluzie la legendara Elena din Troia.

Printre aceste femei se mai află și celebra Carla Bruni-Sarkozy, regina Rania a Iordaniei, dar şi cel puţin două dintre celebrităţile care au trecut prin patul actorului american Leonardo DiCaprio, Giselle Bundchen și Bar Rafaeli.

Ne puteți urmări și pe Google News