Corneliu Vadim Tudor, Cristian Tudor Popescu, Mitică Dragomir, Leonard Doroftei, Cornel Dinu şi Al Pacino sunt doar câteva dintre personajele care vor debuta sezonul acesta în show-ul de televiziune "Mondenii", care a început săptămâna aceasta la Prima TV.

Deşi nu o să-l mai vedem pe Gigi Becali, măcar pentru o perioadă, Angel Popescu, cel mai nou membru al „mondenilor”, ne asigură că cele 25 de personaje pe care le interpretează „fără probleme” vor stârni curiozitatea publicului.

În interviul acordat EVZ, Angel vorbeşte despre şansa de a fi cooptat în proiectul „Mondenii”, după o perioadă de doi ani în care a fost sufleor. „A fost cumplit pentru mine să fac asta, ca actor”, povesteşte Angel, care însă a privit experienţa sub forma „obedienţei pentru meserie” şi a învăţat că pentru a ajunge în top „trebuie să vezi şi ce e pe jos”. Actorul şi-a amintit cu nostalgie de copilărie, petrecută în casa părintească din Bucureşti, demolată în cele din urmă de Ceauşescu, dar şi de momentul revoluţiei, care l-a surprins în tabără, lângă Zărneşti. „Ni se părea că orice e posibil pe lumea asta, să se dilate timpul, să se facă pământul pătrar, dar nu să fugă Ceauşescu”, povesteşte actorul. „Cu nonşalanţa vârstei, am trecut uşor peste toate detaliile, resimţite mai acut de părinţi, care într-o săptămână erau mai bătrâni cu 10 ani”, continuă Angel Popescu.      EVZ: Cine te-a contactat pentru a face parte din proiectul „Mondenii”? Angel Popescu: Am primit un telefon ca să vin să dau o probă, dar n-aş putea să zic de la cine, că nu mai ştiu. Au fost aproximativ 25 de personaje de imitat, care vor apărea la un moment dat în show. Mi-am dorit foarte mult să se întâmple asta, dar nu mă aşteptam. Îi cunoşteam pe colegii mei de la teatru.

Aţi filmat deja câteva emisiuni. Cum te-ai simţit? Nu mi-e străin modul de lucru, dar e mult peste ce făceam în alte părţi. Cred că m-am integrat destul de repede în echipă. E plăcut să lucrezi cu prieteni.

Ai declarat că eşti fan „Mondenii”. De acum înainte cum o să priveşti emisiunea? Sigur că intervine o notă de subiectivitate. Ce mamă nu-şi apără puiul? O să văd emisiunea din aceeaşi perspectivă. Dacă eram fan înainte, de ce n-aş putea fi şi acum? Acum sunt fan la a doua.  

„E o diferenţă clară între băşcălie şi ironie fină”

Cât contribuiţi fiecare la realizarea scenariului? Suntem o echipă, deci în egală măsură. Ideile pot veni pur şi simplu, se poate întâmpla chiar şi la filmare. Se discută. Toţi din echipă avem un spirit de observaţie destul de acut. S-ar putea naşte un proiect ca „Mondenii” din ignoranţă?

Cum vezi publicul de „Mondenii”? Acum pot să vorbesc doar din perspectiva de spectator. Cum văd publicul de aici înainte nu pot spune, nu-mi dau seama. E clar că „Mondenii” sunt în top, pentru că s-a propagat un gen de umor de calitate. E o diferenţă clară între băşcălie şi ironie fină. După ‘89 a fost invazie de kitsch. Paradoxal, înainte de ’89, deşi era cenzura mare, erau mult mai multe lucruri de calitate. Cred cu tărie în acest proiect şi publicul a demonstrat că dacă primeşte lucruri de calitate, îţi dă înapoi înzecit. Şi nu întâmplător „Mondenii”, ca emisiune de divertisment, sunt în top.

O să-l mai vedem pe Gigi Becali? Deocamdată nu. Dintr-o anumită strategie, foarte bine gândită, nu vreau să facem acest personaj acum, la început. Dacă va fi nevoie, nu am nicio problemă. Ştiu că era un personaj îndrăgit, dar a fost imitat şi de copii, şi de femei. Eu zic că întotdeauna e nevoie de ceva nou.

„Cel care deţine arta improvizaţiei, câştigă”

Cum te antrenezi pentru a imita personajele? Eu cred că sunt actori care au o latură histrionică de la natură. Le este mult mai uşor să prindă părţile caracteristice ale unor personaje, modul de expresie, gestică, mimică, particularităţi de vorbire. Dar sunt şi actori foarte mari, care nu pot imita, nu sunt înzestraţi. Nu cred că e un mecanism anume. Nu e vorba de matematică. Ele sunt în tine, dar trebuie să ştii pe ce buton să apeşi. E o chestie infailibilă, nu se poate defini. Ele apar pur şi simplu la suprafaţă. În orice caz, trebuie studiu. Depinde cât de ofertant este un anumit personaj.

Interpretezi personaje demult? Fac asta din copilărie. Îmi plăcea să-mi fac prietenii să râdă. Apoi am învăţat anumite lucruri la şcoală. Şi am continuat să imit personaje la „Campionatul de comedie” de pe TVR 2, unde era 100% improvizaţie live. Improvizaţia ajută teribil de mult un actor, pentru că îi suscită neuronul foarte tare. În improvizaţie, de la sublim la ridicol nu-i decât un pas. Pe un text repetat trebuie să fii bun de zece ori, dar în improvizaţie poţi să ai şi zile proaste. Suntem oameni.

La „Mondenii” improvizezi? Sigur. Cred că improvizaţia e ca o căpuşă pe orice act de creaţie. Trebuie să apelezi le ea. Un actor care nu improvizează probabil că n-are imaginaţie sau fantezie. În orice proiect de televiziune sau de teatru te ajută. Eşti mult mai câştigat la un casting, când concurenţa e mare. Aprecierile sunt sensibile la noi, ştiţi asta. Dar cel care deţine arta improvizaţiei, câştigă.

Care e personajul cel mai greu de interpretat pentru tine? N-aş putea să zic că  e un personaj care îmi creează mari probleme. Sunt unele care vin mai uşor, dar astea care par la prima mână mai greu de interpretat, nu înseamnă că aşa se şi întâmplă. Din lista asta de 25, cred că toate sunt aproape la acelaşi nivel din punct de vedere al pregătirii.

„Dacă aş fi la «Cârcotaşi», aş tânji după «Mondenii»”

Eşti în căutare de alte personaje? Parodia nu are limite, tot timpul apar personaje noi care îţi oferă oportunitatea de a-i imita. Dacă nici în România nu sunt altfel de personaje…Umorul nu o să moară niciodată aici. Râde bine şi frumos poporul român.

O să interpretezi şi roluri de femeie? Da, vor apărea curând. Dar nu vreau să divulg secretul. Există nişte limite, până la grotesc, că tot vorbeam de kitsch şi de nonvaloare. Dar în creaţie un actor trebuie să fie deschis la orice opţiune.

Există vreun interes anume faţă de personaje dintr-un anumit domeniu? Noi selectăm personaje din toate zonele. Predomină însă trei: politică, sport, showbiz.

Vezi vreo asemănare între „Mondenii” şi „Cronica Cârcotaşilor”? Nu mi se pare că sunt acelaşi format. Cred că mai degrabă putem vorbi de diferenţe. Îmi place mie, Angel Popescu, dar ca actor mă simt mai bine alături de „Mondenii”. Dacă aş fi la „Cârcotaşi”, aş tânji după „Mondenii”.

„Facem meseria asta cu riscul de a fi judecaţi”

Eşti pregătit pentru notorietatea pe care ţi-o oferă televiziunea? Cred că da. Trebuie să fii pregătit. Eu sunt mai timid şi de obicei nu-mi place să deranjez, dar trebuie să-mi asum anumite chestii.

Unele personalităţi pe care le veţi imita vor reacţiona la show-ul vostru. Ce reacţie vei avea? Ce reacţie să am? Noi suntem făcuţi ca să fim judecaţi. Aşa, facem actorie la noi acasă, cântăm sub duş. Facem meseria asta cu riscul de a fi judecaţi. Orice prestaţie trebuie să aibă păreri pro şi contra. Profesorii mei de la teatru îmi spuneau că dacă din zece spun zece că joci prost, atunci te laşi de meserie, te duci la aprozar, dar dacă spun toţi zece că joci bine, nu e în regulă. Dacă însă îţi spun şapte că joci bine şi trei că joci prost, atunci e în regulă. Dacă n-avem umor, să ne cumpărăm. E dovadă de civilizaţie, n-avem nimic personal cu nimeni. Evident, îngroşăm anumite defecte prin caricatură, dar asta nu-i ajută să-şi vadă defectele? Şi dacă ai umor, nu e normal să nu o iei personal? Şi nu credeţi că apărând la „Mondenii” au parte de publicitate?

Frânturi de amintiri Angel Popescu a absolvit secţia de actorie din cadrul Facultăţii Spiru Haret, în anul 2000. A jucat pe scena Teatrului Nottara şi a celui de comedie. Timp de un an a făcut parte din grupul „Vouă”, apărând la Naţional TV, apoi a luat parte timp de doi ani la proiectul „Campionatul de comedie”, difuzat pe TVR 2. A fost şi sufleor, experienţă pe care nu şi-o mai doreşte, dar din care recunoaşte că a avut de învăţat. Printre pasiunile actorului se numără fotbalul şi filmele. Vara aceasta, tânărul actor a trăit o perioadă de izolare, care a luat sfârşit odată cu cooptarea lui în „Mondenii”. „Propunerea lor mi-a schimbat optica”, mărturiseşte Angel.

Fire sensibilă, „mondenul” şi-a adus aminte cu nostalgie de copilărie şi adolescenţă, petrecute sub stigmatul comunismului. „Nu vreau să-mi aduc aminte cum a fost atunci, dar am prins perioada aia cu două ore la televizor, restul fiind întuneric şi frig”, povesteşte actorul. Îşi aminteşte că revoluţia la surprins într-o tabără, lângă Zărneşti.

„Avem vreo 15 ani. Nu ştiam ce s-a întâmplat la Timişoara. A fost o experienţă senzaţională, o luaseră toţi razna, ne-am speriat. Profesorii înnebuniseră, ei erau mai panicaţi decât noi. Se gândeau că suntem izolaţi, că pot veni teroriştii peste noi oricând. Nu înţelegeam că a fugit Ceauşescu. Ni se părea că orice e posibil pe lumea asta, să se dilate timpul, să se facă pământul pătrar, dar nu să fugă Ceauşescu. Cu nonşalanţa vârstei, am trecut uşor peste toate detaliile, resimţite mai acut de părinţii noştri, care într-o săptămână erau mai bătrâni cu 10 ani.

Mondenii (Solcanu si Doroftei)