Angajaţii de la Opera din Constanţa nu şi-au primit salariile de trei luni

Angajaţii de la Opera din Constanţa nu şi-au primit salariile de trei luni

Cei 140 de angajaţi ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovschi", din Constanţa, care nu şi-au primit sala riile de trei luni, au protestat ieri în timpul şedinţei Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, cerându-şi drepturile restante.

Directorul teatrului, Daniela Vlădescu, a încercat să-i lămurească pe consilieri şi pe preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, că Ministerul Culturii, care a preluat instituţia prin hotărâre de guvern, nu poate săvârşi transferul odată cu debitele pentru salarii şi pentru datoriile la utilităţi.

În timpul verii, artiştii constănţeni au protestat în mai multe rânduri faţă de decizia CJ de a închide Opera constănţeană în urma aplicării Ordonanţei 63 privind restructurarea instituţiilor publice. În septembrie, Ministerul Culturii a anunţat că va prelua Teatrul de Operă şi Balet, însă hotărârea de guvern a fost aprobată abia pe 30 noiembrie, iar în acest interval, artiştii nu au mai fost plătiţi de CJ Constanţa.

"Vă rog să daţi acestor oameni drepturile ce li se cuvin, au muncit zi de zi, au avut spectacole cu sălile pline", a cerut Daniela Vlădescu.

În replică, Nicuşor Constantinescu a declarat că "cinci ani de zile v-am dat salarii şi nu aţi mai comentat, când a venit guvernul Boc şi v-a tăiat drepturile, de ce nu aţi protestat?".

"Bani există, dar nu doreşte Nicuşor Constantinescu să vi-i dea", le-a spus artiştilor consilierul PDL Mihai Petre, adăugând că cele 10 miliarde de lei vechi puteau fi luate de la fundaţiile proprii ale CJ Constanţa, care în aceeaşi şedinţă au primit 18 miliarde lei vechi.

La finalul şedinţei, Nicuşor Constantinescu a declarat că a fost contactat telefonic de ministrul culturii, Kelemen Hunor. "Am speranţa că ori noi ori guvernul vom găsi o soluţie, trebuie să găsim un cadru legal la primirea- predarea patrimoniului teatrului, aşa că e posibil să avem o şedinţă extraordinară", a conchis Constantinescu.

Ne puteți urmări și pe Google News