Andrei Spînu, unul dintre cei mai bogați miniștri

Andrei Spînu, unul dintre cei mai bogați miniștri Andrei Spînu / Sursa foto: Facebook

Ministrul Infrastructurii din Republica Molodva, Andrei Spînu, este unul dintre cei mai bogați miniștri, depășind anul trecut, ca venituri, pe primii trei oameni în stat.

Andrei Spînu, apartament în București

Cea mai interesant investitiție a ministrului Ifrastructurii este un apartament în București. Acesta apare în declarația de avere, dar în documentul respectiv nu apare nici țara, nici localitatea în care se află.

„Este un apartament în București. Nu este unul gata, am făcut o investiție. Este o construcție la prima etapă. Nu este un apartament gata”, a declarat Andrei Spînu la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

Spînu a menționat că apartamentul va avea o suprafață mai mare de 59 de metri pătrați, cum este apare în declarația de avere, dar nu a putut să precizeze cât de mare va fi, până la urmă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce venituri a avut ministrul Infrastructurii

Potrivit declarației de avere pentru 2023, Andrei Spînu a obținut venituri de peste 4.000.000 de lei. Andrei Spînu a câștigat un salariu de 140.446 de la Președinție și aproximativ 395.000 de lei de la Guvern. În această sumă intră și deconturile pentru deplasările în străinătate.

andrei spinu

andrei spinu / Sursa foto. Facebook

Comparativ, Spînu a câștigat de trei ori mai mult decât premierul Dorin Recean (1.285.000 de lei), de șase ori mai mult decât președintele Parlamentului, Igor Grosu (679.000 de lei) și de circa opt ori mai mult decât președinta Maia Sandu (511.000 de lei).

Cei mai mulți bani i-a primit din străinătate, sub formă de dividende: 184.000 de euro, adică circa 3,5 milioane de lei. Andrei Spînu a mai inclus în declarația de avere venturi de 10.260 de lei din alte surse.

Ce avere are Andrei Spînu

Andrei Spînu deține o casă de 125 de metri pătrați, pe care a evaluat-o în declarația de avere la 4,72 milioane de lei. El deține, de asemenea, două mașini, un Audi Q5 evaluat la ceva mai mult de 19.000 de euro și un Volkswagen Tiguan în valoare de 25 de mii de euro.

În cele 11 conturi bancare (dintre care 10 deschise pe numele său), ministrul Infrastructurii are circa 950.000 de lei.

Dar grosul averii o reprezintă deținerile de active bursiere. Andrei Spînu are acțiuni la companii din Marea Britanie, SUA, Franța, Hong Kong și Estonia. Printre companiile la care a achiziționat acțiuni se numără Airbus, Apple, Boeing, Microsoft sau Bloombrain OU.