Andrei Postelnicu: "Gloria Stefania Martiniuc vrea sa emigreze."
S-a nascut in plina Revolutie, la Timisoara, dar s-a saturat sa astepte schimbari care nu mai vin. La finalul unui prim an european care ar fi trebuit sa cunune toti anii postdecembristi, semnificatia dorintei de emigrare a „copilului Revolutiei” merita examinata cu atentie.
Tanara banateanca ar putea fi esantionul perfect al experientei postcomuniste romanesti, chiar si pentru statisticianul sau istoricul cel mai tipicar. Nu poate fi acuzata ca ar avea vreun bagaj istoric al ceausismului - nu numai ca nu a indurat regimul trecut nici macar o secunda, dar nu a avut ocazia sa invete ceva despre el pe propria piele sau din „surse oficiale”. Ce este si mai dramatic este ca Gloria Martiniuc a trait in Timisoara, orasul unde s-a aprins scanteia Revolutiei din decembrie 1989 si unul dintre orasele-vedeta ale Romaniei de azi. Un oras cu una dintre cele mai scazute rate ale somajului, un oras care s-a bucurat de dezvoltare din plin, efervescent, occidental(izat) si cu o calitate a vietii net superioara multor altor urbe romanesti.
Cu alte cuvinte, viata in niciun alt regim decat cel democratic si intr-unul dintre cele mai prospere orase ale Romaniei nu este de-ajuns pentru a convinge un tanar roman sa nu vrea sa emigreze. Acest lucru invalideaza trufia cu care politicienii se bat cu pumnul in piept si vorbesc despre succesele Romaniei din 1989 incoace, deseori vorbind ca si cum le apartine meritul fiecarui euro in investitii sau al fiecarui loc de munca creat in ultimii 18 ani.
Foarte graitor este unul dintre motivele principale citate de Gloria Martiniuc pentru dorinta sa de a emigra: sistemul de invatamant. Gloriei ii repugna „sansa” de a face facultatea foarte usor, platindu-si fiecare examen. Stie ca viitorul i-ar fi torpilat de un sistem in care doctoratul este de prea multe ori o frauda academica si morala, iar profesorii si studentii sunt putin interesati de ce invata, facand rabat de la calitate in numele cantitatii si al banului. Ce rechizitoriu mai puternic putem gasi pentru un ministru al educatiei cu ambitii de Spiru Haret, in ciuda destainuirii sale ca nu stapaneste domeniul educatiei si al gramaticii „de cartier” utilizata in reformele anuntate in aceasta saptamana?
Anul 2007 ar fi trebuit sa fie si anul majoratului postcomunist al Romaniei, caracterizat de aceleasi optimism, speranta si incredere in viitor de care se bucura un tanar de 18 ani. Gandurile Gloriei Martiniuc si ale multor tineri ca ea - de a-si lua lumea in cap - nu justifica insa astfel de sentimente. Cei care abia au implinit 18 ani vor mai mult de la tara lor si putem fi siguri ca dorinta le era impartasita de cei care au murit acum 18 ani.
Chiar si conditionate de eventuale schimbari care ar putea avea loc si i-ar putea tine acasa, gandurile de emigrare ale acestor tineri sunt o palma data tuturor celor care ne-au condus, dar si o reflectie usturatoare a superficialitatii si sunetului de doaga ce au caracterizat Romania postdecembrista. Dar poate ca singurul lucru pozitiv al acestei lectii este ca generatia Gloriei dovedeste ca nu este dispusa nici sa ierte pacatele unei clase politice mediocre si nici sa astepte schimbarea. Dorinta de emigrare devine astfel o forma de protest la adresa lui „merge si asa”, la adresa mediocritatii.
Recomandările noastre
