Aflat acum ceva vreme pe la Sibiu, moralistul Andrei Pleșu a adăstat într- o librarie Humanitas, să vadă ce cărți au mai apărut.
S-a uitat, a ales, a plătit și a plecat. În răstimpul ăsta, Vânzătoarea nu l-a recunoscut pe Moralist. Moralistul n-a băgat de seamă, a plătit, cum ziceam, a dat binețe și a ieșit pe ușă. A băgat de seamă, însă, șefa Vânzătoarei. Șefă, cu o mare și mai veche boală pe Vânzătoare. A lăsat să treacă nițel și i-a spus subordonatei, Vânzătoarei, că Moralistul s-ar fi froasat, pentru că nu a fost recunoscut. Drept urmare, l-ar fi sunat pe patron, pe Gabriel Liiceanu, oleacă moralist și el, dar mai mult filosof decât moralist, dar și mai mult patron decât filosof, și i-ar fi cerut ca Vânzătoarea să fie dată afară. Patronul Liiceanu, prieten fiindu- i Moralistului, ar fi decis să-l satisfacă pe Moralist și i-ar fi dat ordin Șefei s-o dea afară pe Vânzătoare. Șefa i-a spus Vânzătoarei că asta este, așa a hotărât Patronul la cererea Moralistului, bine ar fi să-și dea demisia.
Biata Vânzătoare, auzind că este vorba despre moraliști, filosofi, patroni și șefe, și-a dat pe loc demisia. După, rămasă pe drumuri, a povestit cu amară obidă, unei prietene, ceea ce știa ea de la Șefa, pretinsele cauze pentru care i s-ar fi cerut să plece. Prietena, scriitoare cu ceva carți publicate și cu blog, înfuriată legitim, a pus mâna și a scris pe blog ceea ce i-a povestit prietena ei, Vânzătoarea.
Scriitoarea a consemnat necazul Vânzătoarei, așa cum l-a auzit din gura ei, așa cum și acesteia i-a fost explicat oficial dar mincinos, de către Șefa. Odată scrisă și publicată pe blog tărășenia, a aflat și Moralistul. Știindu-se nevinovat, că nu ceruse concedierea nimănui, a trântit un articol la gazetă, în care o face pulbere pe Scriitoare. Fiiin, așa cum doar moraliștii știu, o desființează pe fată, prin metoda facesitting-ului bărbătesc, cavaleresc, de boier al minții. Astfel timorată, după ce a explicat ce și cum pe blogul ei, absolut nevinovată, Scriitoarea a intrat într-o tăcere absolută. Asta și pentru că pe ea au sărit toți cicisbeii și toate pytzysbelele Moralistului, știut fiind că morala are mare ecou pe la noi.
Dacă Moralistul nu ar fi fost orbit de morală, altfel ar fi stat treburile. Ar fi reacționat de șapte coți în sus, la știrea că un amarât a rămas fără pâine în numele său. Dar cum Moralistul este și vajnic, nu doar moralist, deși era în posesia tuturor datelor - a sunat-o chiar și pe victimă, pe Vânzătoare, de la care a aflat motivele mincinoase care au aruncat-o în stradă – n-a sărit de șapte coți în sus. Precum Bulă, care a aruncat patul pe fereastră atunci când a aflat că nevasta îl înșeală, Moralistul a găsit că este moral să o bălăcărească pe Scriitoare, nu pe nenorocita de Șefă, cauza mizeriei, cea care i-a folosit numele într-un scop de tot jegul. Când morala este deșteaptă și erectă, așa și este drept și moral să se întâmple, ca mai sus. Astfel, Moralistul nostru a procedat moral tare. Că totodată s-a făcut de toată morala nu face decât să-i sporească Moralistului, în ochii publicului moralist, diametrul, lungimea și consistența moralei.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
