„Nu mai aparțin timpului meu!” Andrei Pleșu a luat decizia radicală. Nu are legătură cu fiul acuzat de trafic de droguri

„Nu mai aparțin timpului meu!” Andrei Pleșu a luat decizia radicală. Nu are legătură cu fiul acuzat de trafic de droguri

Filosoful Andrei Pleșu a anunțat că se retrage din viața publică. Pleșu consideră că „nu mai aparține timpului” său. Acesta este nemulțumit de cum a evoluat cercetarea științifică.

La finalul articolului său din această săptămână din Dilema Veche, filosoful Andrei Pleșu a comunicat publicului său decizia de a renunța „cel puţin deocamdată – la orice prestaţie publică”, informează Libertatea.

„Normal este ca, atunci cînd simţi că nu mai aparţii timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, aşadar, de ocazie, pentru a renunţa – cel puţin deocamdată – la orice prestaţie publică (articole, interviuri, conferinţe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate faţă de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvenţă, pentru care apelez la înţelegerea cititorilor mei, cîţi vor mai fi fiind…”. 

În articolul în care anunță retragerea, autorul critică excesele corectitudinii politice în cercetarea științifică care. În opinia filosofului, acestea nasc „un alt tip de cenzură, mai subtilă și, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele «libertății»)”. 

Ne puteți urmări și pe Google News

El este complet nemulțumit de fenomenul prin care „cultura de tip «clasic», mai ales cea umanistă, capătă un aer vetust, divagatoriu, dacă nu direct «evazionist»”. De asemenea, Andrei Pleșu amintește că sunt încurajate în cercetare proiectele care țin de gender, minorități și fenomenul migrației. Acesta a fost membru al „Grupului de la Păltiniș”, conturat în jurul lui Constantin Noica. După Revoluție, acesta a devenit fondatorul publicației „Dilema veche”.

Totuși, rămâne controversată cariera sa din timpul regimului comunist. Unii îl descriu drept un colaborator al Securității, iar alții drept un disident anticomunist. Pleșu a fost ministru al Culturii în Guvernul României, profesor de artă și filozof. La cei 70 de ani pe care îi are, Andrei Pleșu se poate mândri cu faptul că este unul dintre cei mai citiți autori români în viață, cărțile sale vânzându-se în tiraje record. 

Marți seara, la Antena 3, Andrei Pleșu a fost criticat la emisiunea lui Mihai Gâdea pentru o scrisoare trimisă înainte de 1989 lui Nicolae Ceaușescu. 

Fiul lui Andrei Pleșu, Mihai Pleșu, se află în vizorul Justiției după ce ar fi fost descoperit că făcea trafic de droguri.