Andrei Cristea a marcat două goluri pentru Karlsruher

Andrei Cristea a marcat două goluri pentru Karlsruher

Atacantul român Andrei Cristea, care a fost transferat de la Dinamo Bucureşti în această iarnă, a spart gheaţa la goluri la noua sa echipă - Karlsruher, una dintre codaşele din a doua ligă germană

Cristea a deschis scorul în meciul pe care formaţia sa l-a pierdut azi, cu scorul de 6-2, pe terenul liderului din 2. Bundesliga. Jucătorul român a fost folosit încă din primul minut de tehnicianul Markus Schupp şi a înscris în minutul 41 al partidei cu o frumoasă lovitură de cap. Hertha a revenit spectaculos în meci în repriza secundă, marcând patru goluri consecutive (trei dintre ele purtând semnătura lui Raffael). Andrei Cristea a mai marcat o dată în minutul 82 în eşecul usturător al lui Karlsruher de la Berlin.

Andrei Cristea s-a transferat în urmă cu o lună la Karlsruher contra sumei de 750.000 de euro. Echipa de pe Wildparkstadion, care a retrogradat din Bundesliga la finalul sezonului 2008-09, trece printr-o perioadă foarte grea, ocupând locul 16 în ierarhia din a doua ligă germană - loc care duce în play-off-ul pentru evitarea retrogradării.

Ne puteți urmări și pe Google News