Andreea Marin lipseşte de lângă Ştefan Bănică într-un moment important al vieţii lui. Cum îşi motivează gestul
- Dan Istratie
- 25 octombrie 2012, 21:14
Zâna Surprizelor, Andreea Marin, a lipsit de lângă soţul ei, fiind prea ocupată, într-unul dintre cele mai importante momente ale carierei lui artistice.
"Ştefan îşi lansează albumul pe 24 octombrie, iar eu nu voi putea fi prezentă pentru că voi fi la Constanţa, iar ziua următoare la Galaţi... Mă aflu în turneu prin ţară, aşa cum şi Ştefan are turneul lui. Din păcate, aşa a picat, suntem amândoi într-o perioadă foarte ocupată, dar eu sunt prima care ascultă muzica lui, imediat ce iese «coaptă din cuptor», iar el e primul care vede lucrurile pe care le fac eu. Sunt fanul numărul unu al soţului meu", a declarat Andreea Marin în urmă cu câteva zile, citată de cei de la Click. Andreea Marin a dovedit de-a lungul timpului că este o fire independentă şi a glumit chiar şi pe seama unui eventual divorţ de actualul ei soţ. Ea susţinea la vremea respectivă că dacă chiar ar face acest pas, nimeni nu ar mai crede deoarece acest subiect apare frecvent în presă fără aibă vreun sâmbure de adevăr. "Problema asta începe să semene cu povestea cu Petrică şi lupul. Dacă la un moment dat ar veni o asemenea veste, nu m-ar mai crede nimeni. Nu mă îndrept spre divorţ, cel puţin atât cât ştiu astăzi", a explicat Andreea Marin Bănică, în emisiunea D-Paparazzi, la Kanal D.