Andreea Esca şi-a băgat fiica într-un proiect bănos. Acum s-a aflat! Sigur vor fi multe comentarii

Andreea Esca şi-a băgat fiica într-un proiect bănos. Acum s-a aflat! Sigur vor fi multe comentarii

Deși provine dintr-o familie înstărită, Alexia Eram nu se ferește de muncă. Tânăra a fost angajată chiar de mama ei și primește salariu de la Andreea Esca. Alexia Eram este prezentatoarea unei emisiuni online despre modă.

Alexia Eram a intrat în vacanță și a revenit în România. Fiica Andreei Esca a trecut cu bine peste toate examenele de la facultate. Cum a revenit în țară, tânăra și-a exprimat dorința că vrea să muncească, iar mama ei a ajutat-o imediat.

Fata Andreei Esca lucreză la revista mamei sale și se ocupă de o emisiune online de fashion, exact domeniul pe care îl studiază la facultate. Alexia Eram este foarte încântată de job-ul pe care îl are în prezent.

„I-am spus mamei că o să vreau să fac ceva când vin în vară. Mă gândeam la ceva de fashion, ca să se lege puțin de ce fac eu la facultate și mama mi-a zis că e un loc liber la „Trend Challenge', așa că m-am apucat să o fac într-o nouă formulă. Pot să vă spun că o să fie și vedete implicate în emisiune, dar o să vedeți în fiecare vineri', a declarat Alexia Eram, potrivit Viva. 

Nu este pentru prima dată când muncește. Alexia Eram a avut la vârsta de 16 ani, un job part-time la o cafenea din inima Bucureștiului. La vremea respectivă, tânăra nu a mai putut continua, pentru că era ocupată cu școala.

„Am lucrat într-o cafenea din Dorobanți, o lună, am avut un job part-time. Acesta de acum e primul job pe long time. Atunci aveam 16 ani, voiam să văd cum e să muncești, mi-a plăcut, este o experiență, înveți foarte multe lucruri. Trebuie să încerci tot timpul să faci de toate. Mama chiar mă împinge să fac cât mai multe lucruri, să merg să aplic la cât mai multe joburi', a mai declarat fiica Andreei Esca.

 

Ne puteți urmări și pe Google News