Andreea Bănică a petrecut cu Ioana Băsescu, dar fără Bodo
- Adam Popescu
- 30 iunie 2008, 03:00
După ce cu o săptămână în urmă Daciana Sârbu şi Victor Ponta, dar şi alte perechi celebre, au dat startul sezonului de nunţi cu „ştaif“, şi în weekendul trecut trei cupluri de VIP-uri s-au „înghesuit“ să-şi pună pirostriile: cântăreaţa Andreea Bănică şi managerul ei, Lucian Mitrea, fotbalistul Marius Niculae şi iubita sa, Cristina Vasilescu, şi consultantul politic Dan Andronic şi avocata Mona Comşea.
Căsătoriţi civil încă de săptămâna trecută, Andreea Bănică şi Lucian Mitrea s-au cununat religios sâmbătă, la Biserica Sfântul Spiridon Nou şi au petrecut apoi, alături de invitaţii lor, la Hotelul Hilton. Printre cei prezenţi s-au numărat fata cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, şi iubitul ei, Giovanni Francesco, Laurenţiu Duţă, Akcent, Maria Dragomiroiu, Mihai Mărgineanu, dar şi fostele colege de trupă ale Andreei, Claudia şi Giulia. Petreceri la Monte Carlo şi la Snagov
Atmosfera a fost întreţinută de Tibi Scobiola, acompaniat de trupa sa, şi Smiley de la Simplu, în timp ce Bodo şi Proconsul, anunţaţi şi ei înainte de nuntă în programul artistic, au lipsit de la petrecere. Deşi presa a vehiculat că la eveniment va fi prezent şi Traian Băsescu, un admirator al cântăreţei, acesta a lipsit de la nuntă. Tot sâmbătă s-a căsătorit şi consultantul politic Dan Andronic, cu avocata Mona Comşea, însă la Monte Carlo, iar Marius Niculae şi Cristina şi-au pus pirostriile ieri, la Biserica Sfântul Elefterie, avându-i ca naşi pe Mihaela şi Cristi Borcea. Fotbalistul şi soţia sa au oferit apoi o petrecere la Snagov, în aer liber.