Andone i-a întărâtat degeaba pe „câini”. A jucat teatru cu revenirea la Dinamo
- Daniel Con ţescu
- 5 iulie 2011, 12:33
Ioan Andone nu s-a înțeles cu conducerea de la Dinamo, refuzând să se întoarcă la echipă. De fapt, „Ando” nu și-a dorit niciun moment să revină, ci a jucat teatru, pentru a nu fi obligat să plătească despăgubiri ca urmare a ruperii unilaterale a contractului.
Discuția decisivă dintre antrenorul Ioan Andone și președintele Nicolae Badea n-a avut niciun efect. Tehnicianul nu se va întoarce la echipa de fotbal Dinamo, deși susținea că era dispus să o facă, după ce, la finalul sezonului trecut, și-a dat demisia. „Fălcosul” s-a folosit de o stratagemă pentru a scăpa de plata despăgubirilor (200.000 de euro) deoarece a rupt unilateral contractul: i-a amenințat pe șefi că se întoarce la club!
Sesizând penibilul situației la care s-ar fi ajuns dacă s-ar fi schimbat antrenorul, fiindcă Dinamo ar fi fost nevoie să-l de afară pe Liviu Ciobotariu, acționarii au dat înapoi și i-au șters datoriile lui „Ando”. Măsura aplicată de „Fălcos” a avut efect să-i înrăiască pe „câini” în cantonamentul din Austria, unde echipa a câștigat ultimele două partide amicale, cu Maccabi Haifa și cu FC Basel, de teamă ca nu cumva conducerea să schimbe antrenorul abia instalat!