Anchetă în Republica Moldova, în cazul copilului cu două capete, care a murit la naștere

Anchetă în Republica Moldova, în cazul copilului cu două capete, care a murit la naștere Maternitate / Sursa Foto: Arhiva EVZ

În Republica Moldova, ministerul Sănătății a demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte din jurul cazului copilului care s-a născut cu două capete.

În Republica Moldova, o echipă ce este compusă din 11 profesori în domeniul medicinei va investiga cazul copilului cu două capete care s-a născut la Edineț.

Pentru această anchetă a dat undă verde chiar ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Este o premieră un astfel de caz, pentru Basarabia. Se va cerceta dacă au fost efectuate toate procedurile și analizele necesare.

Un caz în premieră pentru Republica Moldova

„Va fi demarată o expertiză clinică a acestui caz. Este o anomalie absolut incompatibilă cu viața. Ulterior, când vom avea concluzia comisiei, vom putea veni cu unele informații care pot fi oferite”, a anunțat ministrul Ala Nemerenco.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, oficialul de la Sănătate a mai spus că urmează să fie demarată o anchetă de serviciu și privind scurgerea de informații și date cu caracter personal. Și asta pentru că fotografiile cu bebelușul născut cu malformații au apărut în spațiul public.

„Am rugat directorul spitalului, este de competența lor, pentru că nu este normal. Dacă ați observat, ieri, când am răspuns presei, am rugat să nu mediatizăm cazul într-o măsură care ar putea afecta starea psihologică a părinților. Vă dați seama că nu este ușor pentru ei. Asta nu este normal, nu pot fi așa scurgeri, este vorba despre protecția datelor cu caracter personal și medicul intră în conflict cu legea”, a menționat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Nașterea copilului a avut loc la data de 14 ianuarie, la maternitatea din Edineț. Bebelușul nu a trăit, din cauza acestei malformații extrem de rare, care nu dă nicio șansă supraviețuirii, după cum notează jurnaliștii de la moldova1.md.

Mama a făcut o singură ecografie în timpul sarcinii

O femeie în vârstă de 36 de ani a adus pe lume un bebeluș cu două capete. Informația a fost confirmată de medicii din raion care s-au ocupat de femeia gravidă și care au asistat-o la naștere.

Medicul de familie care s-a ocupat de această naștere spune că mama, în vârstă de 36 de ani, a făcut doar o singură ecografie pe parcursul celor nouă luni de sarcină.