Anchetă în desfășurare la IPJ Constanța, după ce doi polițiști l-au tratat preferențial pe ÎPS Teodosie
- Bianca Zaharescu
- 21 octombrie 2016, 13:59
IPJ Constanța a dispus vineri cercetarea disciplinară a doi polițiști care i-ar fi permis Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, aflat sub control judiciar, să intre pe ușa cadrelor și nu pe cea principală, informează Mediafax.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, pus sub control judiciar într-un dosar instrumentat de DNA Constanţa, în care este acuzat că ar fi obţinut ilegal subvenţii de la APIA de peste un milion de lei, s-a prezentat, joi, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa pentru a semna condica, dar a intrat în sediul instituţiei, pe la intrarea angajaţilor IPJ Constanţa şi nu cea principală.
conducerea Poliţiei Judeţene Constanţa a dispus declanşarea unei anchete administrative şi a decis cercetarea disciplinară a celor doi poliţişti care i-au permis prelatului accesul în incintă printr-o altă intrare decât cea oficială.
Ulterior, ÎPS Teodosie a ieşit pe uşa din faţă, pe unde de altfel se face accesul tuturor celor aflaţi sub control judiciar, însă nu a făcut nicio declaraţie.