Editura Evenimentul si Capital

Ce AMINTIRI i-au trezit lui Klaus Iohannis copiii prezenți la Ziua Marinei

Klaus Iohannis
Autor: | | 4 Comentarii | 636 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la Constanţa, în debutul festivităţilor prilejuite de Ziua Marinei, că România are nevoie de dotări moderne în Apărare. De asemenea, el a adresat şi un mesaj militarilor, cărora le-a transmis că eforturile şi sacrificiile lor sunt recunoscute de români.

Preşedintele Klaus Iohannis a remarcat numărul mare de participanţi la festivităţile de la Constanţa.

„Este cea mai bună dovadă a preţuirii de care dumneavoastră, cei din Marina Română, vă bucuraţi pentru devotamentul cu care vă faceţi datoria faţă de ţară. Este o recunoaştere pe care o meritaţi pe deplin. Vă felicit că reuşiţi, în fiecare an, să fiţi cu adevărat în mijlocul oamenilor. Este o parte extrem de importantă a misiunii dumneavoastră publice. Văd astăzi mulţi copii, care aşteaptă nerăbdători exerciţiile desfăşurate pe mare. Ştiu din experienţa mea de profesor că nimic nu se compară cu satisfacţia de a surprinde în privirea celor tineri entuziasmul şi curiozitatea care, nu de puţine ori, inspiră o viitoare carieră”, a spus el.

„În arealul Mării Negre ne confruntăm cu provocări de securitate din ce în ce mai complexe şi mai volatile, precum şi cu un grad sporit de impredictibilitate şi incertitudine. (...) România îşi asumă şi mai activ profilul de stat puternic şi de actor regional relevant. Suntem un pilon de stabilitate şi furnizor de securitate în regiune. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre şi importanţa sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO şi al Uniunii Europene”, a spus Iohannis.

El a abordat și tema alocării a 2% din PIB pentru Apărare, dar şi viitoarele achiziţii ale MApN, care vor creşte profilul României şi îi vor asigura securitatea.

„Un stat nu poate fi cu adevărat puternic dacă nu are capacitatea de a-şi proteja cetăţenii şi de a le asigura securitatea. Avem nevoie de o armată înzestrată şi pregătită să facă faţă cu succes provocărilor actuale, şi aceasta implică eforturi deosebite în ceea ce priveşte dotarea şi modernizarea. (...) România este un stat credibil şi predictibil, determinat să participe la asigurarea securităţii colective împreună cu aliaţii săi. Respectarea pe termen lung a acestui angajament va permite înzestrarea armatei cu tehnică modernă, de ultimă generaţie”, a subliniat şeful statului.

De asemenea, Iohannis a transmis un mesaj şi marinarilor, despre care a spus că au una dintre cele mai dificile meserii, care îi poartă departe de ţară, familie şi prieteni, dar care face cinste țării.

„Dincolo de primejdiile acestei meserii, trăiţi bucurii pe care mulţi dintre noi nu le vom cunoaşte niciodată. Călătoriile dumneavoastră reprezintă o descoperire unică a vieţii, sub semnul unei relaţii aproape sacre cu marea. Când vă veţi regăsi pe oceane, departe de casă şi de cei dragi, amintiţi-vă că faceţi cinste României prin curajul şi dăruirea de care daţi dovadă. Sacrificiul dumneavoastră este recunoscut şi preţuit! Sunteţi întruchiparea profesionalismului, dedicării şi responsabilităţii”, a adăugat şeful statului.

La festivităţile de la Constanţa participă peste 6.000 de persoane.

Ziua Marinei nu este însă lipsită şi de incidente... de protocol. Mai exact, ministrul Apărării, Adrian Tuţuianu, a încălcat protocolul militar. Deși șeful direcției de comunicare din MApN, Constantin Spânu, a citit ordinul comun al miniștrilor de la Apărare, Interne și Transporturi, Adrian Tuţuianu a venit şi el la tribună, felicitându-i pe marinarii militari și civili de ziua lor.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate