America, gata de o CONFRUNTARE cu China în Pacific
- Radu Pădure
- 14 decembrie 2016, 11:34
Statele Unite sunt pregătite de o ciocnire cu China, dacă aceasta continuă să-și materializeze pretențiile teritoriale în Marea Chinei de Sud, a declarat șeful Flotei americane din Pacific.
Comentariile oficialului militar anunță o escaladare a tensiunilor în această regiune strategică, notează Reuters.
China are pretenții teritoriale asupra majorității Mări a Chinei de Sud, o zonă bogată în hidrocarburi și o rută comercială, tranzitată anual de mărfuri în valoare de 5 trilioane de dolari.
Însă țări învecinate, precum Brunei, Filipine, Malaysia, Taiwan sau Vietnam, și-au exprimat și ele pretenții teritoriale.
Statele Unite au cerut Chinei să respecte hotărârile Curții de Arbitraj de la Haga, de anul acesta, care a invalidat pretențiile teritoriale uriașe ale Beijingului.
Însă, China continuă să acționeze într-o manieră „agresivă”, la care Statele Unite sunt pregătite să răspundă, a declarat amiralul Harry Harris, șeful Flotei american din Pacific.
Într-un discurs la Sidney, oficialul militar american a afirmat:
„Nu vom permite ca un domeniu comun să fie închis unilateral, indiferent câte baze sunt construite pe structuri artificiale în Marea Chinei. Vom coopera, când va fi posibil, însă vom fi gata de confruntare, când va fi necesar.”
Comentariile amiralului Harris riscă să inflameze și mai mult relațiile dintre Statele Unite și China, deja tensionate după ce Donald Trump a acceptat o convorbire telefonică cu președinta Taiwanului pe 2 decembrie, fapt ce a atras protestele energice ale Beijingului.
Statele Unite estimează că Beijingul a adăugat artificial 1300 de hectare de pământ în șapte insule din Marea Chinei de Sud, în ultimii trei ani, construind aici piste de aterizare, porturi, hangare de avioane, și aducând echipamente de comunicații.
Ca răspuns, Statele Unite au procedat la o serie de demonstrații de forță în apele revendicate de China și pe care Washingtonul le consideră a fi ape internaționale.