Pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu General al Municipiului Bucureşti figurează un proiect de hotărâre potrivit căruia proprietarii, persoane fizice sau juridice, şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra clădirilor au obligaţia să asigure efectuarea lucrărilor de reparaţii curente, întreţinere şi consolidare.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei. Mai exact, instituţiile publice, agenţii economici şi persoanele juridice vor avea obligaţia: să întreţină în stare corespunzătoare imobilele în care îşi desfăşoară activitatea, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice; să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora; să asigure igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, potrivit Agerpres.
Cetăţenii vor avea următoarele obligaţii: întreţinerea şi curăţenia locuinţelor pe care le deţin în proprietate sau chirie, a anexelor gospodăreşti, a curţilor şi împrejmuirilor acestora; curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora; finalizarea construcţiilor începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi termenele stabilite de acestea; repararea şi întreţinerea instalaţiilor aferente imobilelor.
De asemenea, proprietarii de construcţii şi terenuri pe a căror limită de proprietate se află construcţii de locuinţe sau cu altă destinaţie aflate în proprietatea sau deţinerea altor persoane, vecini cu aceştia, au obligaţia să le permită accesul temporar, dar nu pentru mai mult de 60 de zile, pe proprietate, în vederea realizării de către aceştia a lucrărilor de reparaţii, întreţinere, consolidare sau după caz reabilitare energetică. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei. Pe de altă parte, executantul lucrărilor are obligaţia de a nu afecta bunurile aflate pe proprietatea ocupată temporar sau a vegetaţiei existente.
Hotărârea nu îi exonerează pe proprietari de obligaţia obţinerii, după caz, înaintea începerii lucrărilor, a autorizaţiilor de executare a lucrărilor de construcţii.
În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că primarii şi consiliile locale pot dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţilor economici la efectuarea la timp şi în bune condiţii a activităţilor gospodăreşti.
"Din activitatea curentă a Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti şi a Direcţiei Generale Dezvoltare Urbanism, s-au constatat numeroase încălcări sau nerespectări ale normelor privind buna gospodărire din partea instituţiilor publice, ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice, precum şi ale cetăţenilor. Aceasta a determinat un aspect urbanistic neplăcut al municipiului Bucureşti, principalul centru economico-administrativ şi cultural al ţării şi implicit o degradare a stării de normalitate civică", prevede raportul de specialitate.