Ambasadorul olandez în România: "Vom găsi o soluţie pentru Schengen. Noi vrem să ajutăm"

Ambasadorul olandez în România: "Vom găsi o soluţie pentru Schengen. Noi vrem să ajutăm"

Într-un interviu pentru Camera de Comerţ Româno-Olandeză, noul ambasador al Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, declară, referitor la integrarea României în spaţiul Schengen şi opoziţia Olandei faţă de acest deziderat al autorităţilor de la Bucureşti, că ţara sa va încerca să găsească o soluţie pe termen lung, nu una strict legată de situaţia politică de acum.

Johannes Hendrik Mattheus (Matthijs) van Bonzel a spus, în interviul publicat pe siteul ambasadei, că dacă există deschidere, pentru ca cele două părţi să lucreze împreună, se va rezolva această problemă. "Avem de-a face cu o situaţie în care România mai are încă multe de făcut pentru a adopta toate standardele UE, în multe domenii de activitate. Noi vrem să ajutăm. De aceea, noi ne imaginăm că situaţia a fost deja soluţionată şi toate obstacolele au fost înlăturate şi vrem să lucrăm din greu pentru a transforma acest vis în realitate", a spus diplomatul. El s-a arătat optimist că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Oportunităţi de business în ţară Matthijs van Bonzel a precizat că în orice obstacol trebuie văzută oportunitatea de afaceri. Şi a dat un exemplu. "În Olanda, deşeurile şi gunoaiele au fost considerate întotdeauna ca ceva murdar, pe care nimeni nu vrea să-l vadă. Până când cineva şi-a dat seama că şi în acest domeniu se pot face afaceri, că este vorba despre un produs. Identificarea lipsurilor ca posibile afaceri, pentru a face România mai puternică economic, este un domeniu pe care vrem să-l exploatăm împreună", a mai spus van Bonzel.

Întrebat cum decurge colaborarea între România şi Olanda, ambasadorul a răspuns că există, în ţara sa, extrem de multe contacte locale cu sate din România. Acestea au rămas funcţionale de la începutul anilor '90, când sătenii olandezi au adus haine şi jucării în România. Aceste legături pot fi întărite, la fel ca şi colaborarea între şcolile din cele două ţări, cluburile de fotbal, organizaţiile studenţeşti, degustătorii de vin, bisericile etc. Este esenţial ca cetăţenii olandezi să viziteze România. "În felul acesta va putea fi creată o înţelegere reală, o acceptare deplină şi o apreciere", spune ambasadorul.

El explică faptul că se consideră un ambasador în toate aceste domenii, nu doar în cel politic sau economic, şi vrea să fie deschis faţă de oamenii şi companiile din întreaga ţară, nu doar din capitală. Noul ambasador olandez a sosit la Bucureşti la începutul lunii decembrie, dar nu şi-a prezentat, încă, scrisorile de acreditare preşedintelui României. Matthijs van Bonzel s-a născut în 1956, la Utrecht. Este diplomat de carieră, absolvent de Drept, cu studii postuniversitare în SUA. Ultima sa misiune diplomatică a fost în Costa Rica, între 2008-20011. Este căsătorit cu Cristina van Bonzel-Gomez, au doi băieţi, de în vârstă de 19, respectiv 22 de ani.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News