Ambasador american în Siria după o pauză de patru ani
- Adam Popescu
- 24 iunie 2009, 13:14
Preşedintele american, Barack Obama, a decis să retrimită un ambasador în Siria, după patru ani de absenţă, precizează AFP.
"Este în interesul nostru să avem un ambasador în Siria", a declarat un responsabil al administraţiei americane pentru CNN. Cotidianul Washington Post scrie că Departamentul de Stat american l-a informat deja despre intenţia liderului de la Casa Albă şi pe ambasadorul Siriei la Washington, Imad Mustafa.
Diplomatul a salutat decizia administraţiei americane. Numirea noului ambasador american la Damasc va avea loc zilele următoare, însă nu se ştie şi cine va ocupa postul.
Se încălzesc relaţiile
În ianuarie, după învestirea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte, noua administraţie americană s-a angajat în relaţii prudente cu Siria. Reluarea dialogului politic dintre Siria şi Statele Unite a fost marcată de vizita la Damasc, la mijlocul lunii iunie, a emisarului american pentru Orientul Apropiat.
Washingtonul a renunţat la ambasadorul din Siria în 2005 în semn de protest faţă de asasinarea fostului premier libanez Rafik al-Hariri. Siria a negat că ar sta în spatele acestei crime.
CITIŢI ŞI: Siria suspectată că are arme nucleare