"Sunt două feluri de muzică: cea sclipitoare pe care o vezi la TV şi cea care place cu adevărat"

"Love Hurts" şi "Dream on" ajung din nou la Bucureşti. Nazareth va concerta mâine în Hard Rock Café.

Nazareth sunt pentru a treia oară în România şi vor susţine mâine un spectacol la invitaţia Hard Rock Café din Capitală. Un concert de club pentru o formaţie care obişnuia să umple stadioane arată cât de mult s-a schimbat situaţia pentru cei de la Nazareth. Piesele lor rămân însă în sufletul celor care au savurat anii ’70 şi ’80, şi, spun ei, ajung să îi intrige şi pe puştii care vin în număr mare la concertele lor. Grupul scoţian, originar din Dunfermline, s-a născut în 1968, dar albumul lor din 1975, "Hair of the Dog" i-a pus pe harta rockului. Au început în varianta Dan McCafferty (vocal), Manny Charlton (chitară), Pete Agnew (bas) şi Darrell Sweet (tobe). Toboşarul Sweet a murit în urma unui atac de cord în 1999 şi a fost înlocuit de fiul lui Agnew, Lee, iar Jimmy Murrison a fost cooptat în calitate de chitarist în ’94. Manny Charlton părăsise trupa în 1990. Au mai cântat în România şi în 2009. Fuseseră încă din 1993 printre primele trupe importante care veneau în ţara noastră după căderea comunismului. După "The Newz", lansat în 2008, trupa aduce în România "Big Dogz", scos pe piaţă anul trecut. Celebre pentru publicul din Capitală, care aproape a epuizat biletele la concert, rămân însă baladele. Dan McCofferty, vocea răguşită şi plină de patimă a formaţiei, a vorbit pentru EVZ despre concertul de mâine şi cum s-a schimbat muzica în ultimii ani. EVZ: Cum vă aşteptaţi să fie anul acesta turneul "Big Dogz"? Dan McCafferty: Am făcut "Big Dogz" anul trecut. Unele dintre piese le-am cântat deja. Nu le-am cântat încă în România. Abia aştept. Deci vom cânta piese de pe "Big Dogz", iar restul nu este nimic nou, sunt piese ca "Love Hurts", "Dream On", "Hair of the Dog", exact ca în anii ’90, ceea ce cântăm de obicei. Am avut un spectacol sâmbătă (14 ianuarie) şi a fost destul de distractiv şi acum abia aştept să îl aduc şi în România. Ce vă amintiţi de publicul concertelor de la începutul anilor ’90? Au fost foarte buni, pentru că asta era acum 19 ani, deci am fost una dintre primele formaţii din vest şi a fost distractiv. Se vedea că oamenii se simt foarte bine. Ceea ce îmi amintesc din România este că toţi oamenii de acolo erau foarte tineri şi toţi ştiau despre ce este vorba. Aţi mai venit şi în 2009. Cum s-a schimbat România în cei 16 ani? Sunt multe schimbări, dar din păcate, atunci când ajungem în anumite locuri nu avem şansa să vedem ce se întâmplă, să simţim atmosfera dintr-o ţară, nu ai cum să înţelegi pentru că tu eşti implicat în spectacolul tău, iar toţi oamenii pe care îi întâlneşti au o legătură cu acesta. Poţi vorbi numai despre spectacol, nu poţi să spui dacă a fost cald sau nu în ţara respectivă. Cum s-a schimbat publicul? În ultimii cinci-şase ani am avut două generaţii la concerte. Femeile şi bărbaţii care obişnuiau să vină să ne vadă când erau fete şi băieţi, dar şi oameni mai tineri, ceea ce este foarte bine. Cred că datorită faptului că suntem aici de atât de mult timp, tinerii sunt curioşi şi le place rock’n’roll-ul. E bine să ai fani tineri. Cum a crescut formaţia şi ce v-a făcut să continuaţi în perioada de început? Muzica a început pentru noi ca un hobby. Eram foarte tineri. Cântam rock’n’roll-ul de la începuturi şi ne făcea plăcere să facem asta. Era chiar ca un hobby, iar apoi s-a transformat în altceva, am început să ne gândim la noi ca la un grup. Şi asta te ţine împreună: ai ceva despre care să cânţi şi despre care oamenii vor să audă. În asta crezi, asta te face să mergi înainte. Îţi spui, următorul concert o să fie mai bun decât ultimul şi următorul album o să fie mai bun decât ultimul album. În plus, entuziasmul. Este munca pe care iubesc să o fac.

Pentru o trupă heavy metal aţi avut foarte mare succes cu baladele. Care este cheia succesului acestor piese? Posturile de radio nu difuzau rock’n’roll clasic. Ne difuzau baladele, dar nu şi piesele mai dure. Aşa că formaţia avea albume de succes care se vindeau, dar scoteam baladele pe single pentru a fi difuzate la radio. Asta s-a întâmplat. Nu că sunt ruşinat de ele. Sunt chiar foarte mândru. Au fost accesibile mai multor oameni. Cum a fost să treceţi de la acele concerte mari de stadion la cele mici de club? Nu mă îngrijorează deloc. Sunt obişnuit să concertez în locuri mai ascunse. Vremurile sunt mai dure acum. Oamenii nu au atât de mulţi bani şi nu cheltuiesc decât pe cele necesare. Nu am nimic cu cluburile. În cluburi poţi vedea pe toată lumea. Vă simţiţi aproape de public? Da, cu siguranţă. Câteodată eşti chiar prea aproape. (râde) Ce credeţi despre artiştii care umplu stadioane şi sunt promovaţi intens la radio? O să existe întotdeauna o nouă generaţie, să sperăm. Vă asigur că este acum cineva în Scoţia sau în România care stă în dormitor cu o chitară gândindu-se că poate o să cânte rock. Şi, dacă gândesc asta, pot rămâne tineri. Tinerii ar trebui să asculte ceea ce cred că este bun pentru ei. Asta nu ar trebui să se schimbe. Cât de mult credeţi că s-a schimbat muzica rock? Cred că muzica rock s-a schimbat foarte mult. Cred că şi noi am schimbat-o când eram tineri. Când tinerii vin şi o schimbă aşa cum vor ei, cum cred ei că este bine, este în regulă. În fiecare loc în care mergem sunt două feluri de muzică: cea sclipitoare pe care o vezi la televizor, cu toţi acei oameni frumoşi, la MTV, şi cea care le place cu adevărat oamenilor... Dar să nu spui nimănui... (râde). Oriunde te duci este aceeaşi poveste. Asta pentru că te uiţi la muzică la televizor. Nu o condamn, pentru că este atât de frumoasă. Este la fel peste tot. Probabil aveţi oameni care sclipesc şi în România. LOVE HURTS Un cover de succes "Nimeni nu cântă cu atât de multă durere ca tipul ăsta", scrie un fan al piesei pe YouTube. Videoclipul "Love Hurts" are 5 milioane de vizualizări. Stilul lui Dan McCafferty este cu adevărat inconfundabil, iar balada "Love Hurts", un cântec înregistrat iniţial de The Everly Brothers, a fost pur şi simplu reinventată de Nazareth.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/soDZBW-1P04" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Nu există un cover mai bun şi cu greu poţi găsi un top al celor mai bune balade din care să lipsească. Piesa a apărut în 1975, pe albumul "Hair of the Dog", cel mai apreciat al formaţiei.

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 12 decembrie 2024. Roger-Pol Droit, despre săraci 

Jaful secolului la Călărași, în 40 de secunde. „Tâlharul gentilom”, prins de o florăreasă

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/PNnqjbojqjE?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>