Evenimentul Zilei > Actualitate > „Am primit o factură şocantă pentru revizia la maşină”
„Am primit o factură şocantă pentru revizia la maşină”

„Am primit o factură şocantă pentru revizia la maşină”

Pentru revizia la 60.000 km a unui autoturism Dacia din 2006, aflat în garanţie, un constănţean a fost nevoit să plătească peste 1.800 de lei.

Bărbatul se plânge că în judeţul unde locuieşte se pot face revizii într-un singur loc şi că preţurile practicate sunt mult prea mari. Constănţeanul Gheorghe Stretea şi-a cumpărat Dacia Logan 1.5D în urmă cu 3 ani şi are pentru ea o garanţie valabilă până în 2009. Cum SC Rent Car Service Litoral SRL este singura firmă din Constanţa autorizată de Dacia să efectueze reviziile periodice, bărbatul a apelat la ei pentru revizia la 60.000 km.

„Am fost şocat când am primit o factură de 1.856,55 de lei pentru revizie, asta pentru o maşină care nu a necesitat reparaţii”, se plânge bărbatul. Pentru revizia la 50.000 km, constănţeanul a ales o firmă din Oradea, avizată de Dacia, unde a plătit doar 160 de lei. „Preţul pe care l-am plătit la Constanţa este dublu faţă de cel practicat de alte societăţi din alte judeţe abilitate de uzina Dacia pentru a executa astfel de revizii”, se plânge constănţeanul.

Tarifele pot fi diferite de la un service la altul

Reprezentanţii firmei SC Rent Car Service Litoral SRL susţin însă că preţul reviziei este justificat. „Afirmaţia clientului, că preţurile la noi sunt duble, nu este reală. Am verificat preţurile afişate la alte uniţăţi şi am sesizat că sunt aceleaşi preţuri ca la noi.

Revizia la 60.000 km cuprinde şi înlocuirea elementelor distribuţiei, ceea ce măreşte corespunzător valoarea comenzii. Această operaţie se efec tuează şi la celelalte mărci de autoturisme”, declară Constantin Olteanu, director general al firmei SC Rent Car Service Litoral SRL. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei spun că tarifele pentru manoperă sunt stabilite de către fiecare unitate de service, în funcţie de costuri şi alte condiţii economice specifice.

„Prin urmare, pot exista diferenţe de tarife între diferite regiuni ale ţării precum şi între unităţi de service care fac parte dintr-o reţea a producătorului de autovehicule şi unităţi de service independente”, declară Simona Barbu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Concurenţei.