Conducerea echipei de fotbal Dinamo nu-şi numise până aseară un alt antrenor în locul lui Mircea Rednic, deşi se părea că Ovidiu Ioan Sabău este ca şi instalat, fiind stabilite inclusiv durata contractului (trei ani) şi salariul său (180.000 de euro de sezon).
Principala opoziţie e reprezentată de fraţii Ioan şi Victor Becali, care nu-l acceptă pe „Moţ”. Încă tehnician al „câinilor”, Mircea Rednic se bălăcăreşte în public cu acţionarul Vasile Turcu. Cei doi se ceartă pe bani.
„Rednic are să-mi dea, în total, 50.000-60.000 de euro, dintre care 40.000 de euro sunt pentru nişte lucrări de reparaţie la vile de-ale lui. N-am făcut acte cu el, fiindcă am crezut că e om de onoare”, a acuzat Turcu. Oficialul a aruncat şi o altă „bombă”. „Am auzit că Rednic ar lua bani la transferurile jucătorilor. Nu spun sigur, rămâne să mai investighez! De un sigur caz sunt sigur. În 2006, la transferul lui Mendy, l-am prins pe Rednic având în buzunar suma de 10.000 de dolari. Mi-a zis că aşa se procedează!”. „El are să-mi dea 5.000 de euro, după un meci la Iaşi. Atunci i-am oferit lui Dănciulescu 5.000 de euro din buzunarul meu, pentru a-i împărţi echipei, iar alţi 5.000 urmau să fie daţi de el. Nu i-a dat nici până acum. Omul e bolnav! Cazul Mendy nu există. E şi prost, dacă spune că n-are acte cu mine pentru banii împrumutaţi! Cum dai bani împrumut fără să faci vreun act? O să-l dau eu în judecată, să-mi dea el 50.000 de euro!”, a răspuns, revoltat, „Puriul”.