Actualitate
O nouă ELIMINARE-ȘOC la US Open. Ce jucătoare au mai rămas în cursa pentru locul 1 mondial
- Alexandru Toader
- 1 septembrie 2017, 09:52
La turneul de Mare Șlem de la Flushing Meadows, jucătoarele din Top 10 WTA cad pe capete. După Simona Halep, Angelique Kerber, Johanna Konta, Dominika Cibulkova și Caroline Wozniacki, aseară, a venit rândul rusoaicei Svetlana Kuznețova să fie eliminată de la New York.
Svetlana Kuznețova (locul 8 WTA) a părăsit întrecerea de la New York după o înfrângere surprinzătoare. Rusoaica a cedat în turul al doilea în fața japonezei Kurumi Nara, jucătoare aflată pe locul 116 mondial, cu scorul de 3-6, 6-3, 3-6.
Astfel, din Top 10 WTA au mai rămas în competiție Karolina Pliskova, Garbine Muguruza, Elina Svitolina și Venus Williams. Șanse reale de o detrona pe Pliskova din fruntea ierarhiei mondiale sunt de partea Muguruzei și Svitolinei.
Recomandările noastre