La mai bine de o lună după ce pedofilul olandez Johannes Visscher a violat-o și ucis-o pe Adriana Mihaela Fieraru, micuța de 11 ani, din Gura Șuții, un alt abuz groaznic a avut loc în județul Dâmbovița.

Un bărbat de 44 de ani din localitatea dâmboviţeană Pucioasa, suspectat că a întreţinut raporturi sexuale cu o fată de 14 ani, care ulterior a ajuns la spital, a fost reţinut de poliţişti.

Se pare ca cel care ar fi intreținut relații cu fata până cand a bagat-o în spital ar fi, potrivit mditv.ro, chiar șoferul microbuzului scolar.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa a anunţat, sâmbătă, că bărbatul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.

„A fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie intrudus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Damboviţa. Mâine, 27 octombrie, bănuitul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea unei măsuri preventive”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Fata de 14 ani a fost internată, vineri, în spitalul din localitatea Pucioasa, după ce ar fi întreţinut raporturi sexuale liber consimţite cu un bărbat, pregizează agerpres.ro.

„Ieri, poliţiştii (…) au fost sesizaţi de către Spitalul Pucioasa – Camera de Gardă cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o minoră în vârstă de 14 ani, care prezintă sângerări vaginale abundente.În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minora ar fi întreţinut relaţii sexuale (liber consimţite) cu un bărbat de 44 de ani, din Pucioasa”, a informat IPJ Dâmboviţa.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, efectuându-se în continuare cercetări sub coordonarea unui procuror