Aliona şi Robin, perechea de aur

Aliona şi Robin, perechea de aur

Germanii Aliona Savcenko şi Robin Szolkowy au cucerit miercuri seară, la Zagreb, pentru a doua oară consecutiv, medaliile de aur în proba de perechi la Campionatele Europene de patinaj artistic.

Alunecând pe gheaţă în ritmurile melodiei „L’Oiseau“, de la Cirque du Soleil, elevii fostului campion mondial Ingo Steuer şi-au dominat clar adversarii, cu un program liber cu sărituri şi ridicări dificile.   Aliona (născută la Kiev, în Ucraina) şi Robin au adunat 202,39 de puncte, mult peste totalul strâns de ruşii Maria Mukhortova - Maxim Trankov, clasaţi pe locul secund, cu 169,41 de puncte.

Medaliile de bronz le-au revenit altor ruşi, Yuko Kawaguchi şi Alexander Smirnov (167,25 de puncte). În proba masculină, după programul scurt, românul Zoltan Kelemen s-a clasat pe ultima poziţie, cu 34,82 de puncte. Astăzi va intra în concurs şi Roxana Luca.

Ne puteți urmări și pe Google News