De curând a apărut în colecţia "Chic" a editurii Polirom romanul "Viaţa mea pe net", de Alexandra Ares, o proză finalistă la Best Book Award în SUA. Autoarea, care locuieşte peste Ocean din 1998, a vorbit pentru EVZ despre importanţa premiilor pentru cărţi, dar şi despre diferenţa dintre bărbaţii români şi cei americani.

EVZ: Cum v-aţi orientat către genul chicklit?

Alexandra Ares: Nu pot să spun că există o orientare, nu vreau să scriu chicklit până la adânci bătrâneţi. Primul roman a fost unul semiautobiografic, scris la persoana a treia, o poveste de dragoste. Am vrut ca al doilea ("Viaţa mea pe net" – n.r.) să fie diferit şi să scriu despre un subiect care ar avea mai mare succes la americani. Acolo site-ul Craigslist e foarte popular, are 50 de milioane de utilizatori unici pe lună. M-am gândit din ce unghi să abordez subiectul şi am decis să scriu în genul chicklit, care e plin de umor, deci să scriu o carte despre probleme serioase, dar cu umor. În America se consideră că e de bun-simţ că, dacă îţi doreşti să ataci un subiect serios sau grav, trebuie să îl împachetezi în umor, în "entertainment". Altfel, dacă e serios pe faţă, plictiseşte şi e considerat prea didactic. Iar următorul roman, care a obţinut un premiu mai important decât cel luat de "Viaţa mea pe net", e unul literar, exact opusul chicklit-ului. Nu respectă niciuna din convenţiile clasice ale romanului.
Premiile obţinute de un roman contează în SUA, în materie de vânzări?
Da, mai ales acum cu fenomenul e-book. Majoritatea cărţilor se publică în acest format, se publică circa 200.000 de cărţi de ficţiune pe an şi cam un milion de non-ficţiune. Se spune că timpul pe care o carte îl petrece în librărie e la fel de scurt ca timpul pe care un iaurt îl petrece la magazin. Cam patru-cinci zile. Aşa că majoritatea cărţilor au migrat spre e-book, spre Amazon.com. Cât despre premii, în primul rând, nu sunt multe. Sunt mii de festivaluri de film care dau premii, în schimb, pentru cărţi sunt aproximativ 10 premii în SUA. Ele îţi asigură o recunoaştere şi un plus de publicitate, care pentru mine e foarte important, mai ales că am publicat cartea la o editură mică, care nu a avut bugetul să îmi facă o mare promovare. Când cineva se uită pe site şi vede că romanul a luat un premiu, compensează pentru lipsa de importanţă a editurii, îmi dă un plus de credibilitate şi îmi deschide uşi.
De unde v-a venit ideea ca un producător de film să încerce să urineze în gura protagonistei din "Viaţa mea pe net"?
Când am scris "Viaţa mea pe net", am făcut foarte mult "research". Pentru că americanii sunt obsedaţi de acest aspect, tot ce faci acolo trebuie să fie foarte documentat. Am luat interviuri unor femei despre experienţele lor de pe site-ul Craigslist şi am încercat să păstrez cele mai interesante şi cele mai şocante întâmplări, iar asta (încercarea unui producător de a convinge o femeie să îl lase să urineze în gura ei – n.r.) e una dintre ele. Absolut toate anecdotele din carte s-au petrecut în realitate, însă nu s-au întâmplat unei singure persoane. 
Femeie în România contra femeie în SUA
Spuneaţi într-un interviu că v-aţi descoperit ca femeie în SUA. La ce vă refereaţi mai exact?
În primul rând, bărbaţii americani arată mult mai bine decât românii (râde). În România, este un fel de "market" pentru bărbaţi. Vezi bărbaţi care arată mediu sau urât cu nişte fete superbe în România. În America, este invers. Fete normale sau drăguţe au de ales între bărbaţi extraordinar de frumoşi, toţi foarte atletici. Nu am fost cu un bărbat care să aibă un centimetru de burtă de 15 ani. Este o societate care pune foarte mult accent pe look-ul bărbaţilor. Merg la sală cinci zile pe săptămână, deci sunt nişte atleţi. Foarte fini, nu aşteaptă nimic tradiţional sau patriarhal de la o femeie…
De tipul să gătească sau să spele rufe?
Absolut deloc, nici vorbă de aşa ceva. Sunt foarte atenţi. Nu vreau să intru în detalii (râde). Dar, ca femeie, te simţi mult mai bine acolo. (…) Ce este diferit în America şi nu este bine este că totul se învârte în jurul sexului şi banilor, iar amorul a devenit ceva foarte sportiv. Nu mai are absolut nicio semnificaţie. E ca şi cum ai bea o bere cu cineva. S-a ajuns la o desacralizare totală a sexului.

"În România, este un fel de "market" pentru bărbaţi. Vezi bărbaţi care arată mediu sau urât cu nişte fete superbe. În America, este invers. Fete normale sau drăguţe au de ales între bărbaţi extraordinar de frumoşi".
ALEXANDRA ARES, scriitoare

1998 este anul în care scriitoarea a părăsit România şi s-a mutat în SUA. Acolo a devenit Alexandra Ares, preluând numele soţului

Te-ar putea interesa și: