Din antichitate încoace se cunosc bine capcanele votului popular. Ridicat în slăvi (cel mai adesea de demagogi), detestat și contestat alteori (nu de puţine ori chiar de admiratorii onești ai democraţiei), primit cu reticenţă de oamenii cît de cît inteligenţi, votul universal nu înseamnă nimic mai mult decît o modalitate de desemnare a cetăţenilor care exercită o autoritate anume.
Nu e nici o onoare, nici o dezonoare în sine – onorant sau dezonorant, după caz, este comportamentul alesului în funcţie. Vox populi, vox dei nu înseamnă că cei aleși de popor sînt Dumnezei și nici că Dumnezeu i-a ales. Este, doar, o metaforă care spune că voinţa poporului trebuie respectată. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
Așadar, mă irită reproșul pe care mai toţi politicienii, plus o grămădă de popor lipit de televizor, îl fac lui Dacian Cioloș, anume că „nu este ales”. Las la o parte că Dacian Cioloș a preluat guvernarea acum 10 luni pentru că toţi aleșii s-au băgat sub masă de frica celor care i-au ales (vă mai amintiţi?) fiind, tocmai de aceea, votat amplu, cu un mare sentiment de ușurare, chiar de aleși. Marii aleși ai marelui popor l-au băgat în faţă pe cel neales ca nu cumva să le spargă geamurile alegătorii, din prea multa fericire. Las la o parte și că nici unul dintre marii românii care compun mitologia noastră naţională nu a fost vreodată ales (Carol I, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Mircea cel Bătrîn, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, George Enescu etc). În fine, las la o parte și persoanele politice care îl atacă pe premier – întîmplător sau nu sînt exact dovezile că poporul alege prost. Pe politicieni și pe jurnaliștii agăţaţi la buzunarul lor îi înţeleg. Cioloș trebuie atacat în forţă pentru că, dacă vrea, poate să devină un politician redutabil sau, mai grav, așa cum voi explica mîine, poate să devină speranţa alternativă a poporului care, periodic, se satură de politicienii pe care îi votează, înainte de a-i vota iarăși. Ceea ce mi se pare strigător la cer, însă, este că acest reproș vine din partea unui corp electoral care nu pare a avea nici măcar o undă de răzgîndire (nu zic de remușcare) cu privire la ceea ce alege, cînd e chemat să o facă. Mă liniștesc, însă, repede. Știu că poporul care astăzi te alungă în dizgraţie, te va rechema mîine, în glorie, să-l salvezi. Așa e poporul... Mai departe, mă stupefiază modul în care aleșii mînuiesc argumentul răspunderii cînd vine vorba despre Dacian Cioloș. Rar am văzut în politica noastră – unde am văzut multe – o manevră mai mizerabilă decît asta cu „răspunderea politică a alesului”. Adică, ni se spune, unul ales de popor guvernează mai responsabil decît un „tehnocrat” pentru că răspunde în faţa celor care l-au ales. Pe bune? Cît cinism! Ce gogomănie! Cum se manifestă răspunderea alesului faţă de popor? Ultimul politician care chiar a răspuns în faţa poporului a fost Nicolae Ceaușescu și el – ce ironie amară! - nu a fost niciodată votat de popor în alegeri libere. De la el încoace nu cred că a mai răspuns cineva în faţa poporului pentru ce a făcut. Și, de la Nicolae Ceaușescu încoace, toţi au fost aleși. Sigur, unii au răspuns în faţa legii și au ajuns la închisoare, alţii, cred, au răspuns în faţa propriilor partide și nu au mai fost puși pe liste peste 4 ani, or fi fost și unii care au răspuns în faţa propriei conștiinţe, dar în faţa poporului...? Vorba americanului, „give me a break”! Și, de unde ideea că cel ales se poartă mai responsabil decît altul, neales? Cît de responsabili au fost faţă de ţară Ponta și Tăriceanu cînd au condus Guvernul? În România, oamenii politici pierd sau cîștigă alegeri pe cu totul alte criterii decît acela al responsabilităţii. Nici măcar răspunderea penală a candidatului nu pare a impresiona prea mult pe electorul român, darămite un alt tip de răspundere, infinit mai subtilă, precum este răspunderea politică... Cum răspunderea politicianului ales în faţa alegătorilor nu există, încă, în viaţa cetăţii noastre, prefer de 1000 de ori pe cineva ca Dacian Cioloș, așa nevotat cum este el, dar care pare a simţi o răspundere faţă de propria lui conștiinţă de român, care are bun simţ și un anume, cert, profesionalism, decît pe oricare altul din lotul actual de „posibili”, votat din greu de poporul român, și care este exact opusul lui Cioloș. Mie îmi pare rău că Dacian Cioloș nu candidează acum. Chiar dacă ar fi mers pe lista PNL – partid cu totul nevotabil, după opinia mea -, cred că lista cu el în frunte mi-ar fi smuls votul. Mă consolez cu speranţa că Dacian Cioloș, vorba unor conspiraţioniști de prin anii 1990, pleacă de la Guvern în decembrie, doar ca să rămînă. Poate nu neapărat în aceeași instituţie, ci în alta un pic mai prestigioasă. Și mai aleasă...
Recomandările noastre
