Alerta de infectare cu E.coli continuă. Copii internați la „Marie Curie” sunt în stare stabilă, dar gravă. Doi dintre ei sunt intubați de două zile!
- Dana Lascu
- 14 februarie 2016, 12:41
Denise Stănescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Marie Curie” a anunțat că starea celor 9 copilași internați în Secțiile de Terapie Intensivă și Nefrologie sunt în stare stabilă, dar gravă. Doi au nevoie de ajutor ca să respire.
Cei patru pacienți care sunt acum în secția de Nefrologie sunt stabili, iar cei cinci din secția de Terapie Intensivă sunt și ei stabili hemodinamic. Doi copilași, însă, sunt intubați.
Dar medicii sunt optimiști. Speră ca starea lor să se îmbunătățească. „Săptămâna viitoare e puțin probabil, dar să sperăm că în săptămânile viitoare”, a spus Denise Stănescu.
Reprezentanta „Marie Curie” a explicat că nu vede vreo legătură între sincopele în distribuția vaccinului hexavalent, semnalate în repetate rânduri de Evenimentul zilei, și boala acestor micuți.
„Copiii sunt vaccinați, ei au avut viață normală, și viața normală de sugar presupune inclusiv programul de vaccinări. (…) Nu văd legătura cu problema sincopelor de vaccin hexavalent și problemele acestor copii”, a spus medical.
Din fericire,. De miercuri încoace niciun alt copil nu a ajuns la spital cu septicemia
„N-au mai venit cazuri noi de sindrom hemolitic-uremic și asta este un lucru bun. (…) Într-adevăr, părinți speriați sunt și de aceasta nici nu trebuie răsăpândită panica. Trebuie să avem o atitudine normală. Atentă, dar normală!”. A conchis Denise Stănescu, purtătorul de cuvânt al Spitalul „Marie Curie”.