Alegerile prezidențiale, devansate. Legea a fost promulgată de Iohannis

Alegerile prezidențiale, devansate. Legea a fost promulgată de IohannisAlegeri. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Alegerile prezidențiale au fost devansate, iar decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, a fost promulgat de Klaus Iohannis.

Alegerile prezidențiale, devansate. Legea a fost promulgată de Iohannis

Mai exact, Legea care prevede că alegerile pentru Preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de Preşedinte al României a fost promulgată, marți de Klaus Iohannis.

Legea prevede că ziua alegerilor prezidențiale este duminica: „Alegerile au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, conform legii.

Legea cu privire la alegerile prezidențiale, inițiată de 129 senatori și deputați UDMR, a fost adoptată de Camera Deputaților pe 5 martie. Ulterior, CCR a respins sesizarea USR și a decis că devansarea alegerilor prezidenţiale este constituţională.

alegeri prezidentiale 2024 - ultimele știri | adevarul.roAlegerile prezidențiale, devansate. Sursa foto: Arhiva EVZ

Alte decrete semnate de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a mai semnat marți, 30 aprilie 2024, următoarele decrete:

1. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2023 pentru modificarea şi/sau completarea unor acte normative din domeniul pensiilor publice (PL-x 563/09.10.2023);

2. Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a managementului gazelor fluorurate cu efect de seră (PL-x 523/20.09.2023);

3. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.03.2024);

4. Decret privind promulgarea Legii pentru introducerea, modificarea sau completarea mențiunii privind transpunerea normelor Uniunii Europene în cuprinsul unor acte normative, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală  (PL-x 106/04.03.2024);

5. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 698/02.11.2022);

6. Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2023 privind prorogarea unor termene în domeniul urbanismului şi al construcţiilor (PL-x 648/23.10.2023);

7. Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Băjenaru Andreea Corina în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare, potrivit site-ului  presidency.ro.