ALEGERILE legislative parțiale din Franța, câștigate de partidul președintelui Francois Hollande

ALEGERILE legislative parțiale din Franța, câștigate de partidul președintelui Francois Hollande

Partidul Socialist (PS) al președintelui Francois Hollande, la putere în Franța, a revendicat duminică victoria împotriva extremei-drepte în alegeri legislative parțiale în estul țării. Aceste alegeri sunt impotante pentru că reprezintă un test la o lună după atentatele de la Paris și înaintea unor importante alegeri departamentale ce se vor desfășura în luna martie, informează AFP.

Acesta este primul succes înregistrat de PS într-un astfel de scrutin în trei ani, întrerupând o serie de 13 înfrângeri la toate alegerile parțiale organizate de la venirea la putere a președintelui socialist Francois Hollande în 2012, transmite Agerpres, citând France Press.

Potrivit responsabililor partidului, candidatul PS Frederic Barbier a câștigat alegerile organizate în departamentul Doubs din apropierea frontierei cu Elveția, cu un scor strâns de 50 la 52% din voturi, în fața adversarei sale din Frontul Național (FN) Sophie Montel, care l-a întrecut în primul tur (32,6 contra 28,9%).

Partidul de centru-dreapta UMP al fostului președinte Nicolas Sarkozy s-a plasat al treilea în primul tur și a cerut susținătorilor săi să se abțină sau să voteze în alb după ce nu a putut să cadă de acord asupra sprijinului său pentru socialiști refuzând Frontului Național o victorie, notează DPA.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Aceste alegeri ar putea fi un viraj în mandatul (prezidențial n.r.) de cinci ani", a declarat Barbier, chemând la "păstrarea spiritului de unitate națională în jurul valorilor republicii", aflată sub șocul atentatelor de la Paris.

Un succes al Frontului Național ar fi oferit un al treilea loc de deputat partidului, una dintre principalele formațiuni de extremă-dreaptă din Europa, odată cu apropierea alegerilor departamentale din martie la care speră să-și confirme ascensiunea, notează AFP.

Liderul Frontului Național Marine Le Pen și-a văzut popularitatea partidului în creștere, pe fondul retoricii ei antiimigrație și anti-Europa, pe placul unor alegători decepționați de eșecul partidelor tradiționale de a revigora economia, mai notează DPA.

Atacurile mortale comise de musulmani francezi înarmați la Paris luna trecută au alimentat o dezbatere asupra imigrației și politicilor de integrare. Unii se tem că atacurile ar putea-o ajuta pe Le Pen să intre în a doua rundă a alegerilor prezidențiale din 2017.

FN a câștigat mai multe locuri decât socialiștii și UMP în alegerile pentru Parlamentul European de anul trecut.