Alegerile anticipate, în centrul disputei politice. PNL ar putea sesiza CCR dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament
- Mădălina Sfrijan
- 28 septembrie 2026, 20:40
Alexandru Muraru. Sursă foto: Facebook
Partidul Național Liberal analizează posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională pentru un conflict juridic de natură constituțională, dacă Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu va primi votul de învestitură, iar președintele Nicușor Dan nu va convoca alegeri anticipate. Deputatul liberal Alexandru Muraru susține că sunt îndeplinite condițiile constituționale pentru declanșarea scrutinului anticipat, iar decizia partidului va depinde de rezultatul votului din Parlament.
PNL ia în calcul sesizarea CCR după votul de învestitură
Alexandru Muraru a declarat luni că liberalii consideră că au fost îndeplinite cele două condiții esențiale pentru declanșarea alegerilor anticipate, respectiv trecerea unui interval de 60 de zile de la prima nominalizare și respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament.
„PNL ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict de natură constituțională pentru că, în interpretarea constituționaliștilor PNL, au fost îndeplinite cele două condiții esențiale pentru declanșarea alegerilor anticipate, adică au trecut 60 de zile de la prima nominalizare și, dacă Guvernul Mureșan nu este învestit, președintele nu poate, ci trebuie să convoace alegerile anticipate, pentru că sunt îndeplinite toate condițiile. Această formulă din Constituție devine imperativă din moment ce aceste condiții au fost îndeplinite de iure și de facto și va fi existat, dacă acest lucru se întâmplă miercuri, sigur evidența faptului și confirmarea faptului că nu există soluții pentru a instala un guvern”, a afirmat Muraru.
Deputatul liberal a menționat că Guvernul propus de Siegfried Mureșan va ajunge la votul de învestitură, iar ulterior conducerea partidului va decide ce demersuri va urma.

CCR. Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea
Alexandru Muraru spune că Guvernul Mureșan are șanse să treacă de Parlament
Întrebat despre posibilitatea ca Guvernul Mureșan să nu obțină voturile necesare pentru învestitură, deputatul PNL a arătat că rezultatul votului nu este previzibil și că, în trecut, au existat situații în care guvernele au fost învestite sau respinse la o diferență foarte mică de voturi.
„Nu este clar (că sunt șanse minime să treacă - n.r.). Au fost guverne în istoria celor 37 de ani care au picat la două voturi, au fost guverne care au trecut la două voturi, astfel încât există tot atât de multe șanse să treacă sau să nu treacă”, a mai spus Muraru.
Liberalul a fost întrebat și dacă posibilitatea sesizării CCR reprezintă o inițiativă a liderului PNL, Ilie Bolojan. Muraru a explicat că subiectul a fost dezbătut la nivelul conducerii formațiunii, iar o decizie oficială va fi luată după votul din Parlament.
„A fost o dezbatere în Biroul Politic Național, dar am spus că luăm în calcul foarte serios acest lucru, deci asta se va formaliza după ce vom vedea votul”, a explicat Muraru.
Deputatul a adăugat că liberalii nu au discutat, deocamdată, despre această posibilitate cu liderii USR.
PNL susține că alegerile anticipate pot debloca situația politică
Alexandru Muraru a susținut că, în actualele condiții politice, formarea unei majorități parlamentare capabile să învestească un guvern este dificilă. În opinia liberalului, alegerile anticipate ar putea reprezenta o soluție pentru depășirea blocajului politic.
„Asta nu înseamnă că președintele, oricare ar fi el, va putea încerca de zeci de ori să instaleze un guvern, ani la rând România rămânând cu un Guvern demis și cu un Guvern interimar”, a arătat Alexandru Muraru.
Deputatul PNL a făcut referire și la situația din Bulgaria, unde au fost organizate nouă rânduri de alegeri în cinci ani, susținând că scrutinurile anticipate pot contribui la formarea unei majorități stabile.
„Asta va câștiga PNL, va câștiga legitimitate și așa cum Bulgaria a avut nouă rânduri de alegeri în cinci ani și a reușit să aibă ulterior o majoritate stabilă, peste tot în lume alegerile anticipate sunt soluția în a debloca o situație de criză politică, atunci când nu poți să ai o guvernare stabilă și nu poți învesti un guvern în Parlament”, a mai spus Alexandru Muraru.
Liberalii resping suspendarea președintelui Nicușor Dan
Alexandru Muraru a exclus posibilitatea ca PNL să susțină suspendarea din funcție a președintelui Nicușor Dan, delimitând poziția partidului de demersurile anunțate de alte formațiuni politice.
„Partidul Național Liberal nu susține suspendarea președintelui. Acesta este un demers al partidului extremist AUR și mai nou, am văzut, al pro-putinistului Ponta”, a declarat Muraru.
Referitor la situația formațiunii în sondajele de opinie, deputatul a afirmat că PNL se află pe locul al doilea, după AUR, în cercetările realizate de PNL și USR.