Alegeri prezidențiale. Previziunile lui Theodor Stolojan pentru al doilea tur
- Iulia Moraru
- 22 septembrie 2024, 17:50
Theodor Stolojan este de părere că Marcel Ciolacu, președintele PSD, și Nicolae Ciucă, președintele PNL, vor ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale, având în spate două partide politice influente.
Pe această cale, fostul lider PNL a respins ideea că Nicolae Ciucă ar putea să nu progreseze în această fază a competiției pentru șefia statului.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în turul doi de la prezidențiale
„Evident că Ciolacu şi Ciucă. Pentru că au în spate două forţe politice foarte puternice”, a declarat Theodor Stolojan, după ce a fost întrebat despre cine va ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Întrebat dacă acest lucru este suficient, fostul lider PNL a afirmat că, da, dar a menționat că există o anumită disipare, amintind de situația din anul 2000, când erau mulți candidați pe partea dreaptă, în timp ce pe partea stângă era unul singur, care avea sondaje foarte bune.
Stolojan a subliniat că această disipare nu este benefică, menționând că nu crede că cineva îl asociază pe Geoană cu PNL sau USR, ci cu PSD. Potrivit lui, ceilalți candidați la prezidențiale nu au în spate voturi sau o forță semnificativă.
De asemenea, a adăugat că susținătorii suveraniști nu înțeleg că suveranitatea României este puternică datorită parteneriatului strategic cu SUA, apartenenței la NATO și Uniunea Europeană.
Elena Lasconi, fără șanse
Stolojan a discutat și despre posibilitatea ca Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, să fie un competitor pentru Nicolae Ciucă în prima rundă a alegerilor.
„Nu mai este. Ar fi fost, dar după gafa cumplită pe care a făcut-o ca să-i numească pe românii care au plecat în afară să muncească drept trădători, eu nu cred că mai are vreo şansă doamna Lasconi.
A făcut o gafă care...bun, şi Geoană face gafe, dar o asemenea gafă cum a făcut Lasconi e cumplită”, a spus Stolojan.
Nicolae Ciucă are toate șansele să intre în turul doi de la prezidențiale
Stolojan a fost întrebat ce ar face PNL dacă Nicolae Ciucă nu ar ajunge în turul doi.
El a afirmat că nu iau în considerare o astfel de ipoteză, subliniind că partidul are aproape 200.000 de membri care sunt conștienți de importanța acestor alegeri prezidențiale și de necesitatea mobilizării la vot.
De asemenea, a exclus o astfel de variantă și a menționat că nu poate comenta mai departe, potrivit News.ro.