Românii vor vota primarii şi preşedinţii de Consilii judeţene pentru următorii patru ani, duminică 1 iunie, urmând ca turul doi de scrutin să aibă loc după alte două săptămâni, duminică, 14 iunie. Această decizie a fost luată de Guvern, în şedinţa din această după-amiază. În schimb, principalul partid de opoziţie, PSD, a anunţat, în această după-amiază, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, că doreşte organizarea alegerilor locale pe 8, respectiv 22 iunie.
Anul acesta, preşedinţii de Consilii judeţene, vor fi aleşi prin vot uninominal, dacă proiectul de lege privind introducerea acestui sistem electoral, va trece de contestaţia de la Curtea Constituţională, pe care o va depune, mâine, liderul PRM, Corneliu vadim Tudor, şi dacă va fi promulgat de către preşedintele ţării.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, în urmă cu o săptămână, că alegerile locale vor fi organizate, cel mai probabil, la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie, data exactă urmând să fie stabilită în şedinţa Guvernului.
El a declarat de mai multe ori că nu are în vedere amânarea alegerilor locale, programate pentru vara acestui an, singura sa grijă fiind ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal.
La acest campionat este calificată şi echipa naţională a României care va avea meciuri pe data de 9 iunie (luni) cu Franţa, pe data de 13 iunie (vineri) cu Italia şi pe data de 17 iunie (marţi) cu Olanda.
PDL a propus ca alegerile locale să fie organizate în 25 mai şi 8 iunie, propunere faţă de care şi-au exprimat acordul de principiu majoritatea partidelor.
Vom reveni cu amănunte.
(18:17)